Episodul 3 - săptămâna 14-20 martie

Ascultă acum pe Spotify, Soundcloud, Google Podcasts sau pe orice altă platformă de podcasting.

Bun găsit la episodul al treilea al podcastului Rock Story. Un podcast cu povești știute sau neștiute despre artiști, despre albume sau evenimente care au marcat lumea muzicală. O dată pe săptămână avem aici cele mai mari superstaruri rock, iar tu ai bilet VIP în rândul din față! Sunt Geo Iordache și am să fiu gazda ta la Rock Story.

Astăzi am să-ți povestesc despre ce s-a întâmplat de-a lungul anilor în muzica rock între 14 și 20 martie. Am să-ți povestesc cum a compus Eddie Van Halen piesa Jump, cum a intrat un avion în autocarul de turneu al lui Ozzy Osborne și cum a ieșit la pensie basistul Bill Wyman de la Rolling Stones.

În martie 1971 a fost lansată pe single una din cele mai cunoscute piese din muzica rock - Layla.

Deși probabil v-ați gândit imediat la Eric Clapton, piesa a fost lansată de trupa Derek and The Dominos, din care e adevărat, făcea parte și Clapton. Era o trupă pe care acesta o înființase cu un an în urmă, din frustrarea creativă adunată pe când era în Cream și apoi în Blind Faith. Derek and The Dominos a lansat un singur album, intitulat Layla and other assorted Love Songs, iar piesa Layla are o poveste care merită spusă.

Cântecul a fost inspirat de o poveste de dragoste originară în Arabia secolului 7 și care a fost spusă de poetul persan Nizami Ganjavi. Un volum cu povestea lui Layla și a lui Majnun a ajuns la Eric Clapton de la un bun prieten și l-a impresionat profund, pentru că este despre un tânăr îndrăgostit fără speranță de o fată foarte frumoasă, tânăr care își pierde mințile pentru că nu se poate căsători cu ea.

Clapton a rezonat cu povestea pentru că el însuși trăia ceva asemănător, fiind îndrăgostit până peste cap de Patti Boyd, care era însă măritată cu George Harrison de la Beatles, bun prieten al lui Clapton. O situație complicată, care părea fără vreo rezolvare. Însă așa cum știm, din suferință se nasc marile opere – piesa Layla a rupt toate inimile și odată cu ele, toate topurile muzicale. Atât în 1971, cât și 20 de ani mai târziu, când a fost reeditată pe albumul Unplugged. Dar albumul ăsta e altă poveste.

Rezolvarea situației complicate din triunghiul Clapton-Boyd-Harrison a venit abia în 1979, când Patti a divorțat de fostul Beatle și s-a măritat cu Clapton.

Suntem în data de 14 martie 2018, când albumul trupei Bon Jovi "This House Is Not for Sale" suferă umilința de a cădea 169 de locuri în Billboard 200, cea mai mare prăbușire în istoria de 60 de ani a topului.

Nu pot să nu-mi aduc aminte de concertul Bon Jovi de la București din iulie 2019, care a fost lamentabil, deși era exact ultimul concert din turneu și ar fi trebuit să fie ceva grandios.

Pe 15 martie 1989 Rolling Stones semnează un contract de 70 de milioane de dolari pentru un turneu pe continentul nord american cu 50 de concerte. La acel moment, era cel mai mare contract de acest fel din istoria muzicii rock.

17 martie 1973 este data la care trupa Dr. Hook ajunge cu piesa Cover of the Rolling Stone pe 6, cea mai înaltă poziție pe care o ocupă în topurile americane.

Piesa abordează în mod satiric succesul în show biz și se lamentează că în ciuda faptului că trupa are toate atributele necesare (droguri, groupies și atitudine superficială) nu reușește să aibă poza pe coperta revistei Rolling Stone.

În Statele Unite, piesa se auzea în 1973 pe toate radiourile, însă în Marea Britanie BBC Radio a refuzat să o dea pe post, pe motiv că face reclamă unei publicații – Rolling Stone. Însă asta i-a făcut și mai multă reclamă, echipa de PR a trupei anunțând că piesa este primul single interzis în UK în acel an.

Există și o încheiere simpatică a poveștii – văzând sucesul de care s-a bucurat piesa celor de la Dr Hook, revista Rolling Stone a reacționat, publicând imaginea trupei pe copertă, chiar dacă doar sub formă de caricatură și cu titlul Whats their name make the cover - Acei nu-știu-cum ajung pe copertă.

Tot pe 17 martie, dar în 1984, piesa Jump a lui Van Halen ajungea pe locul 1 în Billboard Hot 100 din Statele Unite.

Muzical, piesa se îndepărtează de stilul clasic Van Halen, fiind dominată de sintetizator, chiar dacă rămâne o piesă rock. Dacă sunteți născuți în anii 80 sau mai devreme, știți că genul acesta de piesă synth rock e reprezentativ pentru stilul muzical pop rock al anilor 80.

Linia muzicală de sintetizator a piesei fusese compusă de Eddie Van Halen încă din 1981 (poftim- chitarist, dar mai punea mâna și pe clapă) dar celorlalți membri ai trupei nu le plăcuse, așa că ideea ajunsese în sertar. În pregătirea viitorului album al trupei intitulat 1984, producătorul i-a dat lui David Lee Roth o casetă cu ideea muzicală.

Acesta a ascultat-o de câteva ori în timp ce conducea mașina și a început să-i placă. Și pentru că tocmai văzuse în zilele precedente o știre despre un tip care a vrut să se sinucidă sărind de pe o clădire, i-a venit o idee. Ce i-ar spune mulțimea adunată jos unui astfel de om? Go ahead, jump! Roth a întors însă mesajul, îndreptându-l către dragoste, acțiune, viață. Jump e un îndemn pozitiv pentru toți nehotărâții.

Pe 19 martie 1982 chitaristul Randy Rhodes din trupa lui Ozzy Osbourne moare într-un accident stupid.

Trupa se afla în Statele Unite, în turneul de promovare a albumului Diary of a Madman, la numai o săptămână până la un concert foarte important al turneului, cel de la Madison Square Garden. Erau undeva în Florida și opriseră dimineață undeva la un service, lângă un mic aerodrom, ca să repare aerul condiționat . Majoritatea membrilor trupei, inclusiv Ozzy, dormeau în autocarul de turneu, probabil după o noapte grea.

Șoferul lor Andrew Aycock, care avea și licență de pilot, s-a gândit să facă o tură de relaxare cu un avion de mici dimensiuni. Pentru că Randy Rhodes și costumiera Rachel Youngblood erau treji, i-a luat și pe ei. A dat câteva ture prin aer, după care s-a gândit să treacă pe deasupra autobuzului, la mică distanță, ca să-i trezească și pe restul din trupă și să se distreze împreună. Aycock a reușit două treceri razante, dar la a treia a agățat aripa avionului de capota autocarului. Micuțul avion a pierdut direcția și a intrat în niște copaci din apropiere, unde a izbucnit în flăcări. Toți cei trei de la bord au murit.

Un singur lucru trebuie să vă mai spun, ca să concluzionăm această poveste. Chitaristul Randy Rhodes era nemulțumit de excesele lui Ozzy legate de droguri și băutură și anunțase că după acel turneu părăsește trupa. Ozzy se resemnase cu ideea, iar în una din ultimele lor discuții, Randy i-a spus în față: Știi ce? În stilul ăsta de viață, te omori cu mâna ta. Cu toate astea, la 40 de ani de la moartea lui Randy Rhodes, Ozzy încă mai trăiește și mai cântă.

Pe 18 martie 1993, Darryl Jones devine al 5-lea membru al trupei Rolling Stones, după plecarea lui Bill Wyman.

Oarecum membru, pentru că și în ziua de azi e un fel de băiatul nou, un angajat care nu ia parte la profit cu drepturi egale. Deși, la un calcul simplu ajungem la concluzia că are deja 29 de ani de când cântă cu Stones, deci mai are 3 ani și îl depășește pe Bill Wyman, care a fost basistul trupei timp de 31 de ani.

În fine – Darryl Jones, un american de culoare, era foarte puțin probabil să câștige audițiile făcute de Rolling Stones pentru un nou basist, și așa cum recunoștea și el, nu prea era familiar cu piesele trupei. A cumpărat albumele cu o săptămână înaintea audiției și a ascultat cu atenție piesele. Fiind însă un împătimit al jazzului, s-a împrietenit la audiții cu Charlie Watts, el însuși un iubitor de jazz și în plus, s-a dovedit un instrumentist impecabil. Până la Stones, cântase cu Miles Davis și Herbie Hancock și fusese în echipa lui Sting pentru 2 din albumele acestuia.

Revenind la Bill Wyman, trebuie să spunem că e cel mai în vârstă din membrii originali ai Rolling Stones și e singurul membru al trupei care s-a retras fiind încă în viață. Asta îmi aduce aminte de Keith Richards, care acum câțiva ani, întrebat fiind despre retragere, a spus că din Stones nu pleacă nimeni decât cu picioarele înainte.

În fine, Wyman s-a retras în ianuarie 1993, în aprilie același an s-a căsătorit cu actuala soție, cu care are trei copii, în 2007 și-a făcut o firmă prin care vinde detectoare de metal, a scris o carte despre descoperirea de comori, iar în 2009 s-a lăsat de fumat după 55 de ani. Ceea ce îi urăm și lui Keith Richards, deși nu cred că îl mai interesează o viață sănătoasă...

Pe 20 martie 1991, Conor, fiul de 4 ani al lui Eric Clapton se urcă pe pervazul ferestrei uitate deschisă de menajeră și cade de la etajul 53 al blocului din New York în care locuia.

Distrus sufletește, Clapton se izolează de lume, însă în acea perioadă întunecată a vieții sale se folosește de puterea vindecătoare a muzicii și compune în amintirea lui Conor una din cele mai sensibile piese ale sale. Inițial, piesa apare pe coloana sonoră a filmului Rush, însă devine celebră abia după ce e înregistrată pe albumul din 1992 Unplugged. Evident, e vorba de Tears in Heaven.

20 martie 1982 - data la care piesa I Love Rock N Roll a lui Joan Jett and The Blackhearts își începe aventura de 7 săptămâni pe locul 1 al topului US singles.

Piesa nu era nouă, fusese lansată cu 7 ani în urmă de trupa britanică Arrows, însă era un diamant neșlefuit. Joan Jett preia piesa, îi dă un sound mai îndrăzneț, de imn rock și iese cu ea în lume la finalul lui 1981. Lumea rockului uită instantaneu de Arrows și lipește piesa pentru totdeauna de Joan Jett and The Blackhearts...

Acest episod din Rock Story se încheie aici. În câteva momente am să-ți spun care sunt subiectele din episodul de săptămâna viitoare, însă până atunci am să te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți podcastul, și spune și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări zilnice despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești episoadele în format scris pe rockstory.ro

Sunt Geo Iordache și ne auzim săptămâna viitoare, când o să-ți spun povestea incendiului care a inspirat unul din cele mai cunoscute riffuri din muzica rock, a scandalului Pam&Tommy sex tapes și a motivului pentru care era să se destrame Nirvana imediat după ce cunoscuse succesul...

anchor.fm