Rock Story - episodul 4

Ascultă acum episodul pe Spotify, Apple, Google sau Soundcloud

Iată mai jos transcriptul episodului:

Bun găsit la Rock Story. Un podcast cu povești știute sau neștiute despre artiști, despre albume sau evenimente care au marcat lumea muzicală. Găsești episoadele pe toate platformele de podcasting și te poți abona pe rockstory.ro, ca să primești pe mail fiecare episod, imediat ce apare. Sunt Geo Iordache și am să fiu gazda ta la Rock Story.

Astăzi povestim despre ce s-a întâmplat de-a lungul anilor în muzica rock între 21 și 27 martie și o să auzi povestea incendiului care a inspirat unul din cele mai cunoscute riffuri din muzica rock, a scandalului Pam & Tommy sex tapes și a motivului pentru care era să se destrame Nirvana imediat după ce cunoscuse succesul. Și după toate astea, o să auzi povestea zilei de pomină în care U2 a blocat traficul în centrul Los Angelesului.

Suntem pe 23 martie 1994, atunci când trupa Soundgarden își începe etapa europeană a turneului de promovare pentru albumul Superunknown.

Aveau 10 concerte în Europa, dintr-un total de aproape 50 în întreaga lume. Însă promovau ceea ce avea să se dovedească cel mai de succes album al lor, care avea să fie nominalizat la premiile Grammy și să se vândă în peste 9 milioane de exemplare.

Însă mai puternic decât albumul avea să strălucească unul din single-uri, Black Hole Sun, considerată una din cele mai bune piese rock ale anilor 90. Vocalistul trupei, Chris Cornell, avea să spună despre Black Hole Sun că a compus-o în timp ce conducea spre casă, venind de la studio. Ascultam niște știri, spune el, dar fără să fiu atent. Și am auzit prezentatorul zicând ceva de genul bla bla bla black hole sun bla bla bla...

Mi s-a părut un nume mișto pentru o piesă, așa că am început să mă gândesc cum ar suna. Toată povestea a durat vreo 15 minute, iar când am ajuns acasă, aveam toată piesa în minte – riff, solo de chitară, tot. A doua zi a mers la fel de ușor cu versurile. Apropo de versuri - într-un alt interviu, Chris Cornell a recunoscut că nu au un sens anume. S-a jucat cu cuvintele de dragul cuvintelor și le-a aranjat să sune bine, nu să aibă sens. Scopul a fost să creeze o stare, un peisaj psihedelic și suprarealist.

Tot în ziua de 23 martie, dar în 1972 trupa Deep Purple lansează cel mai de succes album al său – Machine Head. Una din piese a fost introdusă ultima pe album, pentru că membrii trupei nu credeau că are potențial comercial. E vorba de Smoke On The Water.

Astăzi știm că rifful piesei e probabil cel mai ușor de recunoscut din muzica rock, însă la vremea respectivă, Richie Blackmore, chitaristul trupei credea că e prea simplist... Piesa spune povestea unui incendiu petrecut la Cazinoul din Montreux, in Elveția, acolo unde Deep Purple avea niște spectacole alături de alte trupe. Era decembrie 1971, pe scena sălii de spectacole era Frank Zappa, iar cineva din public a aprins niște artificii care au ajuns la tavanul din lemn al clădirii. Of, parcă sună cunoscut... Noroc că toată lumea a fost evacuată la timp, inclusiv artiștii, care s-au refugiat la un restaurant din zonă, unde beau și se uitau cum fumul gros de la cazino se duce peste lacul Geneva – Smoke on The Water.

Suntem pe 23 martie 1983 și lumea aude pentru prima oară noul sound ZZ Top – mai electronic, cu sintetizatoare și drum machines, păstrând însă filonul de rock clasic dat de chitarele electrice. În acea zi s-a lansat albumul Eliminator.

Deși pe hârtie, toți cei trei membri ai trupei sunt creditați la compoziție, piesele, aranjamentul muzical și stilul albumului sunt creațiile liderului Billy Gibbons, alături de inginerul său de sunet. Gibbons a fost inspirat de trupele britanice de new wave, care foloseau sintetizatoare, și iși dorea să obțină un fundal de sunet care să scoată în evidență chitara.

Una din piesele de succes de pe album este Gimme All Your Lovin, care a marcat și o premieră pentru ZZ Top – e prima pentru care au făcut videoclip. MTV se lansase cu un an jumate înainte și deja era evident că e un nou mediu muzical, de unde nu poți lipsi. Poate vă aduceți aminte Fordul de epocă roșu, tunat, care apare de altfel și pe coperta albumului Eliminator...

25 martie 1990 – Tommy Lee, bateristul trupe Motley Crue este arestat pentru că și-a arătat fundul în timpul unui concert din Augusta, Georgia. Nu era nici primul, nici ultimul concert în care Tommy Lee făcea așa ceva. Însă nu pentru fundul arătat spectatorilor și-l amintește lumea, ci pentru casetele cu Pamela Anderson.

Întotdeauna m-am întrebat cum naiba au ajuns casetele alea pe net? Pe scurt, povestea e asta: în primăvara lui 1995, Tommy și Pamela erau proaspăt căsătoriți și își renovau vila din Malibu. Vorba vine renovau, că ei stăteau pe marginea piscinei și aruncau fel de fel de cereri absurde către echipa de muncitori. Toți cei care lucrau pentru ei știau că au idei trăznite și răbdare scurtă și că le place să concedieze rapid și fără judecată.

Asta s-a întâmplat și cu electricianul Rand Gauthier, care s-a luat un pic la harță cu Tommy și s-a trezit cu un pistol în fața ochilor. A plecat și neplătit, și umilit, așa că a început să clocească un plan de răzbunare. S-a gândit să fure seiful casei, unde știa că Pam îți ține bijuteriile, iar Tommy pistoalele. Știa bine detaliile proprietății si obiceiurile casei, cunoștea amplasarea camerelor de luat vederi și cum să le dezactiveze.

Așa că a așteptat un moment când nu era nimeni acasă și împreună cu un prieten, au furat seiful. Când au găsit casetele și și-au dat seama ce au pe mână, au încercat să le vândă unor studiouri de film pentru adulți, însă nimeni nu voia să folosească așa ceva fără acordul protagoniștilor. Așa că s-au îndreptat către online.

Dar să ne reamintim că anul era 1995. Google mai avea 3 ani până să se nască, iar rețelele de social media erau la ani lumină distanță. Statele Unite aveau doar 25 de milioane de utilizatori de net, iar în total în lume erau 40 de milioane. Buni și ăia! - și-a spus electricianul cu casetele, și le-a vândut unui site care rula imaginile in buclă pentru abonati, ba chiar le expedia contra cost pe caseta VHS sau pe DVD.

Pam si Tommy au facut tot posibliul sa recupereze imaginle sau sa interzica vanzarea lor, dar fără succes. Într-un final, au licențiat produsele, care conform estimărilor revistei Rolling Stone, au adus vânzări de 77 de milioane de dolari doar în acel an – și asta doar din vânzările legale și fiscalizate...

Asta e povestea primului video viral – ca să știe și cei născuți cu telefonul în mână cum se întâmplau lucrurile înainte de apariția platformelor de social media.

Este luna martie 1992. Albumul Nevermind al trupei Nirvana fusese lansat cu 3 luni în urmă și făcuse senzație, instalându-se pe primul loc al topului Billboard, dând jos de acolo Dangerous al lui Michael Jackson.

Nevermind se vindea într-un ritm de 300.000 de copii pe săptămână. Kurt Cobain îi cheamă într-o discuție pe colegii săi Grohl si Novoselic și îi anunță că vrea să reorganizeze alocarea drepturilor de autor, care până atunci se împărțiseră în mod egal. Forța creativă din Nirvana fusese întotdeauna Cobain, așa că cei doi nu au comentat.

Însă când acesta a spus că vrea ca înțelegerea să fie retroactivă și să includă drepturile pentru Nevermind, au ieșit scântei. Prieteni- prieteni, dar până la bani. Trupa era gata să se rupă. După o săptămână de conflict și amenințări reciproce, cele 2 părți s-au înțeles: Kurt Cobain primește 75% din drepturi. Inclusiv pentru Nevermind.

Nemulțumirile însă au rămas și au afectat relațiile dintre cei 3 până la finalul existenței trupei. Dar despre asta vorbim peste 2 săptămâni, când se comemorează 28 de ani de la moartea lui Cobain.

În ziua de 27 martie 1984, o trupă tânără, care avea un singur album lansat pe piață, își face debutul live la faimosul club Marquee din Londra. Era vorba despre trupa Metallica.

Tot pe 27 martie, dar în 1986, Van Halen începe din Statele Unite un turneu mondial mamut, de 114 concerte, cu un nou vocalist: Sammy Hagar.

În dimineața zilei de 27 martie 1987, trecătorii grăbiți din centrul Los Angelesului s-au oprit să se uite pe acoperișul unui magazin, unde trupa U2 filma un clip pentru piesa Where The Streets Have No Name.

Era o mișcare isteață de PR, dar și un omagiu adus celor de la Beatles, care își ținuseră ultimul concert cu public pe acoperișul unei clădiri din Londra, cu 18 ani mai devreme. Deși cântarea U2 a blocat traficul în centrul LA-ului, poliția nu le-a oprit distracția, iar clipul a făcut senzație pe MTV (care le vremea respectivă încă mai difuza muzică adevărată)

Acest episod din Rock Story se încheie aici. În câteva momente am să-ți spun care sunt subiectele din episodul de săptămâna viitoare, însă până atunci am să te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți podcastul, și spune și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări zilnice despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești episoadele în format scris pe rockstory.ro

Sunt Geo Iordache și ne auzim săptămâna viitoare, când o să-ți povestesc despre cea mai cunoscută piesă a trupei Goo Goo Dolls, despre trucul prin care Hendrix a cucerit publicul din UK, cum a început înfruntarea dintre Pearl Jam și naționaliștii americani sau cum a ajuns Brian Johnson la AC/DC datorită unei reclame la aspiratoare.

facebook.com