Rock Story - episodul 6

Ascultă acum pe Soundcloud, Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

Iată mai jos transcriptul episodului:

Bun găsit la Rock Story. Un podcast cu povești știute sau neștiute despre artiști, despre albume sau evenimente care au marcat lumea muzicală. O dată pe săptămână avem aici cele mai mari superstaruri rock, iar tu ai bilet VIP în rândul din față! Sunt Geo Iordache și am să fiu gazda ta la Rock Story.

Astăzi am să-ți povestesc despre ce s-a întâmplat de-a lungul anilor în muzica rock între 4 și 10 aprilie.

O să afli povestea ultimelor zile ale lui Kurt Cobain, a musicalului Hair și a hitului pop în care Tom Petty a ajuns coautor fără să vrea.

6 aprilie 1998 – fanii rockului alternativ din Statele Unite sunt dezamăgiți atunci când organizatorii festivalului Lollapalooza anunță că festivalul nu se ține în acel an din cauză că n-au găsit niciun artist important care să fie dispus să cânte acolo. Erau anii de declin ai rockului alternativ, așa că festivalul a intrat și el într-o moarte clinică, din care avea să mai iasă abia în 2003.

Pe 7 aprilie 2007 Red Hot Chili Peppers lansează în Statele Unite single-ul Hump De Bump, de pe albumui Stadium Arcadium.

E ultimul single lansat împreună cu John Frusciante, care avea să părăsească trupa în 2009, pentru ca să se reîntoarcă 10 ani mai târziu, la finalul lui 2019. În fine, Hump de Bump are un succes imens, poate și datorită video-ului regizat de Chris Rock, care era bun prieten cu toți cei din trupă.

Este aprilie 1989, iar Tom Petty lansează primul single din albumul Full Moon Fever.

E vorba de piesa I Wont Back Down, care va deveni una din cele mai cunoscute piese ale lui Petty, iar după atacurile din 11 septembrie 2001 se va transforma într-un imn al rezilienței americanilor.

Piesa a fost compusă de Tom Petty și Jeff Lynne, iar la înregistrări au fost ajutați și de George Harrison de la Beatles. O poveste interesantă legată de această piesă este că la 25 de ani de la lansarea ei, deci în aprilie 2014, cineva din anturajul lui Tom Petty îi semnalează acestuia o similaritate între I Wont Back Down și un hit care tocmai se instalase pe primul loc în topurile britanice – Stay With Me, a lui Sam Smith.

Petty, împreună cu echipa lui ascultă piesa lui Smith și ajung la concluzia că există o asemănare în linia melodică. Tom Petty avea să spună într-un interviu:

De-a lungul carierei mele de compozitor, am învățat că uneori, lucrurile astea se întâmplă, fără vreo intenție. De cele mai multe ori, ele sunt observate înainte de a ieși în public, dar uneori nu se prinde nimeni decât atunci când e prea târziu.

Petty n-a făcut scandal pe subiect și așa cum ar trebui să se întâmple întotdeauna în lumea civilizată, echipele celor doi muzicieni au căzut la înțelegere în mod amical, fără ca măcar să se pronunțe cuvântul Proces. Tom Petty și Jeff Lynne, cei doi compozitori ai piesei I Wont Back Down au fost recunoscuți oficial drept coautori și la piesa Stay With Me.

În dimineața zilei de 8 aprilie 1994, un electrician merge la casa lui Kurt Cobain din Seattle ca sa instaleze un sistem de securitate.

Într-una din camere îl descoperă pe Cobain și inițial crede că acesta doarme, până când observă pistolul din mâna sa și un firicel de sânge care îi iese din ureche. Liderul trupei Nirvana se sinucisese cu câteva zile înainte, pe 5 aprilie după estimările legiștilor.

Cobain avea un istoric de lung de supradoze, dependențe și cure de dezintoxicare și mai ales, de depresie. Părinții lui divorțaseră când el avea 9 ani. Asta a avut un efect profund asupra sa, iar într-un interviu din 1993 spunea: Mi-aduc aminte că îmi era rușine cu părinții mei. Nu puteam să mai dau ochii cu prietenii de la școală pentru că voiam cu disperare să am o familie liniștită, clasică. Voiam siguranță și mi-am urât părinții pentru divorț mulți ani după aceea.

Cobain avea să treacă de-a lungul anilor de la mama sa la tatăl său și înapoi, încercând să înțeleagă ceva din viața de familie a acestora cu noii parteneri. A devenit un adolescent rebel și sfidător cu adulții, un tip retras, pasionat de desen și de muzică.

La 19 ani pleacă de acasă, își închiriază un apartament împreună cu alți prieteni și începe să frecventeze scena punk rock din Seattle și nord vestul Statelor Unite. În aceeași perioadă începe și să consume droguri și până la finalul lui 1990 ajunge dependent de heroină. Încă din copilărie suferea de bronșită și de dureri de stomac datorate unei probleme netratate. Zicea că drogurile îl ajută să treacă peste durere.

Ne întoarcem la începutul lui 1994 când pe 3 martie, Courtney Love, soția sa, îl găsește pe Cobain căzut pe jos după o supradoză de Rohypnol și șampanie. Îl duce la spital și după câteva zile de tratament, își revine și pleacă pe picioarele sale. Două săptămâni mai târziu, Courtney sună la poliție, spunând că soțul ei s-a încuiat în cameră cu un pistol și amenință că se sinucide. Poliția vine și confiscă toate armele din casă, iar Courtney îl convinge pe Kurt să meargă la o clinică de dezintoxicare din LA. Cobain stă acolo o săptămână, timp în care dă senzația că totul merge spre bine. Până la începutul lui aprilie, când într-o noapte sare gardul și fuge la aeroport. Ia avionul spre Seattle, și – coincidență – nimerește pe scaunul de lângă Duff McKagan, basistul din Guns n Roses.

În autobiografia sa – Its So Easy – McKagan povestește despre întâlnirea cu Cobain, despre care spune că i-a dat senzația că ceva nu e în ordine. Tocmai de asta a avut intenția să-l cheme pe Cobain la el acasă atunci când ajung în Seatte. Însă McKagan avea și el demonii și problemele lui cu băutura și drogurile, așa că rătăcind în labirintul propriei minți, la aterizarea în Seattle îl pierde pe Cobain în mulțime.

Acesta umblă câteva zile prin Seattle, intoxicat și năuc, fără ca familia sau prietenii șă știe ceva despre el. Mai mulți cunoscuți spun că l-au văzut ici sau colo prin oraș, așa că pe 3 aprilie, Courtney Love angajează un detectiv privat ca să dea de urma soțului ei. Pe 7 aprilie, colegii din Nirvana anunță că trupa nu va participa la festivalul Lollapalloza, pentru care zvonurile spuneau că Nirvana, cap de afiș, ar fi urmat să primească 10 milioane de dolari.

Banii însă nu mai contau pentru Kurt Cobain, care avea să fie găsit mort pe 8 aprilie. Așa cum spunea Dave Grohl, Kurt a fost unul din acei oameni pe care nu îi poți salva de sine înșiși.

Kurt Cobain e unul din cei mai cunoscuți membri ai așa zisului Club 27, o listă de muzicieni care au murit la vârsta de 27 de ani. Deși rămâne un simbol al rockului alternativ, a fost un om pe care indiferent cât l-au iubit alții, nu s-a iubit el însuși suficient.

Suntem pe 10 aprilie 1996, la Majestic Theatre din New York, unde Alice in Chains cântă un concert înregistrat pentru MTV, care urma să fie difuzat în iulie.

Era epoca unplugged-urilor, așa că tot setul de piese este acustic. Era primul concert al trupei dupa doi ani și jumătate de pauză și avea să fie un mare succes. Câteva luni mai târziu, în iulie, Alice In Chains avea să susțină ultimul concert cu vocalistul Layne Staley, care după spectacolul din Kansas City de pe 3 iulie a fost găsit inconștient după o supradoză de heroină. A fost dus la spital, unde și-a revenit, însă n-avea să mai concerteze niciodată cu Alice In Chains.

Nu venise încă timpul pentru Layne Staley, însă 1996 este anul în care Phil Anselmo de la Pantera moare după o supradoză, și în același an, tot după o supradoză Dave Gahan de la Depeche Mode este declarat mort timp de două minute într-o ambulanță care îl ducea spre spital.

În 1968, mulți dintre băieții tineri din Statele Unite erau cu degetul pe trăgaci în Vietnam, iar cei rămași acasă erau ocupați cu manifestațiile pentru pace, contracultura hippie și revoluția sexuală.

Pe fondul acestor mișcări, în aprilie 1968 este lansat pe Broadway un musical rock despre care lumea începe să vorbească. Se numea Hair.

Spectacolul avea o distribuție mixtă din punct de vedere rasial, folosea un limbaj foarte liber, avea scene în care se foloseau droguri și trata în mod deschis sexualitatea. Era o palmă dată conservatorismului, establishmentului american și războiului din Vietnam.

După premiera din aprilie 1968, Hair avea să realizeze o serie neîntreruptă de 1750 de reprezentații pe Broadway, fiind unul din cele mai longevive spectacole. Hair a consacrat un nou gen de spectacol – musicalul rock și pe lângă Broadway a avut nenumărate producții care mergeau în paralel în alte orașe din Statele Unite sau Europa.

Câteva dintre piesele musicalului aveau să devină hituri de top 10, iar în 1979 Hollywood-ul a făcut și un film după scenariul Hair.

Acest episod din Rock Story se încheie aici. În câteva momente am să-ți spun care sunt subiectele din episodul de săptămâna viitoare, însă până atunci am să te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți podcastul, și spune și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări zilnice despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești episoadele în format scris pe rockstory.ro

Sunt Geo Iordache și ne auzim săptămâna viitoare, când o să-ți povestesc despre războiul dintre Metallica și Napster, motivul pentru care a fost compusă piesa Sweet Home Alabama și povestea dramatică a luptei cu drogurile pe care a dus-o John Frusciante, chitaristul de la Red Hot Chili Peppers.

Ascultă acum episodul 6 pe Soundcloud, Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

facebook.com