Episodul 29 - Cele mai proaste decizii din istoria rockului (partea II)

Ascultă acum pe Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

Iată mai jos scriptul episodului:

Industria rock a fost plină de controverse încă din prima zi. Unele sunt probleme personale, evenimente legate de substanțe sau pur și simplu o zi proastă. Sigur, unii dintre artiștii din lumea rock au avut probleme atât de nasoale încât le-au pus capăt carierei. Dar hai să fim serioși - este nevoie de mai mult decât o singură controversă pentru a deraia cariera unui muzician. Majoritatea scapă fără consecințe grave după ce fac vreo prostie sau iau o decizie greșită.

Episodul acesta este partea a doua a miniseriei intitulate ”Cele mai proaste decizii din istoria rockului”.

Sunt Geo Iordache, iar azi am să-ți povestesc despre alte 10 decizii regretabile luate de vedetele rock. Despre Motley Crue, care și-au concediat vocalistul, despre războiul dintre Metallica și propriii fani, sau despre albumul U2 băgat cu forța pe gâtul abonaților iTunes. Am să-ți povestesc despre comparația deplasată a lui Lennon cu Isus, despre aniversarea Woodstock 30 de ani care s-a transformat în haos și despre decizia dezastruoasă a trupei Rolling Stones de a face un festival flower power păzit de motocicliștii de la Hells Angels.

Whisky-ul Glenmorangie susține rockul și este partener Rock Story.

În 1989, Dee Dee Ramone ia o decizie proastă – părăsește grupul Ramones și scoate solo un album rap

La finalul anilor 80, Ramones era deja o trupă consacrată de punk rock. Toți cei 4 membri aveau numele de familie Ramone – Joey, Johnny, Tommy și Dee Dee Ramone. Nu era însă nicio legătură de rudenie între ei. Erau pseudonime, iar inspirația le venise de la Paul McCartney, care obișnuia să se cazeze în hoteluri sub pseudonimul „Paul Ramon”.

Dee Dee Ramone era un excelent basist, textier și compozitor. De aceea, colegii săi de trupă erau convinși că Dee Dee a luat-o razna când acesta a început să apară la spectacole îmbrăcat în ținute hip-hop și au fost îngroziți atunci când în 1989, acesta a decis să înregistreze un întreg album rap sub numele Dee Dee King. A părăsit Ramones în același an, probabil sperând la o carieră de rapper. Însă albumul a fost un dezastru – publicul de rap l-a considerat o glumă proastă, iar cel de punk rock l-a ignorat.

Dee Dee a înțeles că a luat o decizie proastă și s-a întors la punk rock, însă cu alte proiecte muzicale, nu alături de trupa care l-a consacrat. Ramones l-a înlocuit cu alt basist, CJ Ramone, împreună cu care au cântat până în 1996. În acel an, după ce au concertat la festivalul Lollapalooza, au mai susținut un concert de adio în Los Angeles și s-au desființat. Ramones au susținut de-a lungul carierei peste 2.200 de concerte, fiind practic în turnee aproape non-stop timp de 22 de ani.

Cu toate că a avut un succes comercial limitat pe parcursul carierei, trupa este astăzi văzută ca fiind o influență majoră în punk rock. Cât despre albumul rap al lui Dee Dee, acesta e descris cel mai bine de criticul Matt Carlson, care spunea despre el că ”va rămâne în istoria culturii muzicale ca una din cele mai proaste realizări”.

Înființată în 1843, Glenmorangie este o distilerie renumită din Scoția, cunoscută pentru whisky-urile sale excepționale de malt, tip Scotch. Cu o moștenire dobandita in peste un secol și cu respect față de meșteșugul tradițional, Glenmorangie este sinonim cu excelența în industria whisky-ului. Fiecare sticlă de Glenmorangie este o dovadă a angajamentului ferm al distileriei de a produce whisky-uri de cea mai înaltă calitate.

În urma unui scandal intern, Mötley Crüe își concediază vocalistul și scoate un album de rock alternativ

Zorii revoluției rock-ului alternativ de la începutul anilor '90 au fost în esență o condamnare la moarte pentru majoritatea trupelor de hair-metal din anii '80. Multe din ele se dezmembrau sau își vedeau popularitatea într-un declin constant datorat creșterii interesului pentru grunge și rock alternativ.

Însă ar fi putut exista un scenariu în care Mötley Crüe ar fi supraviețuit cumva. Era cea mai mare trupă din de hair metal, Nikki Sixx era un compozitor foarte talentat, iar albumul lor din 1989, Dr. Feelgood, devenise cel mai apreciat de public din toată cariera lor. Dacă ar fi rămas împreună, ar fi muncit din greu și ar fi clădit mai departe pe baza așezată cu Dr. Feelgood, ar fi putut rămâne în preferințele publicului.

Însă luna februarie 1992 a adus trupei un dezastru. Niciodată nu a fost clar ce s-a întâmplat, însă în urma unui scandal în timpul unei sesiuni de înregistrări, Mötley Crüe a rămas fără vocalistul Vince Neil. Acesta a spus că a fost dat afară, în timp ce Sixx susține că și-a dat demisia singur. Într-un interviu din anul 2000, Neil spunea despre acel eveniment: ”A fost o idioțenie din partea managementului. Au lăsat una din cele mai mari trupe din lume să se destrame.”

Mötley Crüe l-a angajat pe John Corabi pentru a-l înlocui pe Neil și au decis să urmeze noul trend și să facă un album de rock alternativ. Acest proces a durat trei ani foarte lungi, iar până când au apărut cu un nou album în 1994, grunge-ul era deja pe cale de dispariție. Păreau vizitatori dintr-o altă eră, iar în turneul de susținere al albumului au avut oceane de locuri goale.

S-au reunit cu Vince Neil trei ani mai târziu și au încercat să meargă mai departe, dar deja numărul celor cărora nu le mai păsa de Mötley Crüe crescuse și mai mult. Perioada de aur a trupei trecuse.

Metallica intră în război cu propriii fani din cauza platformei Napster

La începutul anului 2000, cei de la Metallica află cu surprindere că piesa lor „I Disappear” s-a scurs cumva pe internet, înainte ca ei să o lanseze. Fanii puteau să o downloadeze gratis, alături de toată discografia Metallica. Vinovat era un serviciu de partajare fișiere numit Napster. Lars Ulrich și compania au sesizat imediat că Napster e o amenințare existențială atât pentru câștigurile lor ca trupă, cât și pentru toată industria muzicală, al cărei model de afaceri bazat pe vânzarea de CD-uri urma să fie zguduit din temelii.

Era normal să fie supărați că fanii lor pot downloada întregul catalog Metallica fără să plătească nimic. Așadar, n-a fost o greșeală atunci când au dat în judecată Napster. Însă au greșit grav când s-au luat de piept cu propriul public, cerând celor de la Napster să interzică accesul pe platformă a peste 300.000 de fani care downloadaseră deja ilegal piesele trupei. Publicul a perceput asta ca pe o declarație de război, așa că procesul le-a explodat în față celor de la Metallica.

Au fost acuzați de lăcomie și chiar dacă muzica lor era apreciată, imaginea lor a fost pătată. Această greșeală de abordare a situației i-a urmărit ani de zile. Privind în urmă, bateristul Lars Ulrich spunea: ”Am câștigat procesul, dar n-a fost cea mai inteligentă mișcare de PR din cariera noastră.” Dacă vrei să afli mai multe detalii despre procesul Metallica vs Napster, îți recomand episodul 7 Rock Story.

Lennon se trezește spunând într-un interviu: ”Suntem mai mari decît Isus”

În februarie 1966, John Lennon dădea un interviu unui reporter de la ziarul londonez The Evening Standard, când a început să zică ceva despre religie. „Creștinismul va dispărea”, a spus el. „Va dispărea și se va stinge. Nu există nicio îndoială; am dreptate și se va dovedi că așa este. Acum suntem mai populari decât Isus.” Comentariile nu au provocat prea multă agitație în Anglia, dar lucrurile au fost foarte diferite în America odată ce declarațiile lui Lennon au trecut Atlanticul.

Controversa a coincis cu turneul trupei în Statele Unite din 1966 și a frânat promovarea celui mai nou album al lor, Revolver. Posturile de radio din tot sudul Statelor Unite (statele din așa numita Bible Belt) au interzis muzica Beatles, unele conferințe de presă au fost anulate, iar comunitățile creștine au reacționat vehement, existând chiar o situație extremă într-un orășel din Georgia, unde discurile Beatles au fost arse într-un foc în piața publică. Cei patru fabuloși s-au confruntat cu proteste masive la intrarea unor săli de spectacol și au cântat în fața multor locuri goale într-unele locații.

Ulterior, Lennon și-a cerut scuze în mod repetat și a clarificat la o serie de conferințe de presă că în niciun caz nu încerca să se compare cu Isus, ci doar să explice declinul creștinismului în Marea Britanie. ”Dacă vreți să-mi cer scuze” a concluzionat el, ”dacă asta vă mulțumește, atunci Ok, îmi cer scuze.”

Controversa a exacerbat repulsia trupei față de turnee. Seria de concerte din acel an din Statele Unite a încheiat o perioadă de 4 ani de concerte aproape non-stop, în care au avut 1.400 de spectacole. N-au mai plecat niciodată în turnee, iar Lennon s-a abținut de la turnee în cariera sa solo.

Ne întoarcem în timp acum peste 50 de ani, în 1972, când

Băieții din Creedence Clearwater Revival (cei care nu erau John Fogerty) se apucă să compună și ei muzică

Cele mai multe trupe rock ar fi fost încântate să îl aibă ca membru pe John Fogerty. Nu numai că era un vocalist și chitarist de excepție, dar era și un compozitor strălucit, a cărui serie de hituri clasice din anii '60 include "Proud Mary", "Bad Moon Rising" sau "Who'll Stop the Rain". Dar colegii săi de trupă Doug Clifford, Stu Cook și Tom Fogerty erau deranjați de atenția pe care o genera John și de faptul că majoritatea publicului îi vedea ca pe niște simpli muzicieni de sprijin.

Tensiunea l-a determinat pe Tom Fogerty să părăsească trupa în 1971, iar în anul următor John a fost de acord cu un album democratic, în care Clifford și Cook urmau să compună și ei câte o treime din piese. Rezultatul a fost dezastruosul Mardi Gras din 1972, pe care criticul muzical Jon Landau de la Rolling Stone l-a descris ca fiind "cel mai prost album pe care l-am auzit vreodată de la o mare trupă rock". Aceasta dovedește că democrația poate fi o formă de guvernare excelentă, dar nu este întotdeauna cea mai bună pentru trupe.

Creedence s-a destrămat la scurt timp după apariția albumului Mardi Gras.

Venim mai aproape de zilele noastre, în 2014, când

U2 își oferă gratuit noul album pe iTunes

U2 a trecut de la concertele în cluburi la cele pe stadioane în decurs de doar câțiva ani, în primul rând datorită muzicii lor, însă și ajutați de un management bun și un marketing gândit în stil mare. A fost o mentalitate care i-a ajutat destul de bine de-a lungul anilor '80, '90 și la începutul anilor 2000, dar au mers un pic prea departe în 2014, când au încheiat un acord cu Apple prin care albumul lor Songs of Innocence urma să apară gratuit pe dispozitivele personale ale fiecărui utilizator de produse Apple.

Vorbim aici despre 500 de milioane de utilizatori iTunes care s-au trezit cu albumul pe telefon, computer sau iPod. Conform CEO-ului Apple, Tim Cook, era cea mai mare lansare de album din istorie. Premisele erau minunate: una din cele mai mari trupe face cadou publicului noul ei album.

Însă s-a dovedit rapid că nu toți cei care aveau iTunes erau prin definiție fani U2. Reacția a fost rapidă și brutală, mai ales că Songs of Innocence nu era chiar la nivelul Joshua Tree sau Achtung Baby din punct de vedere muzical. În scurt timp, compania Apple a fost nevoită să creeze un instrument care să le permită utilizatorilor să șteargă înregistrarea cu un singur clic.

Erau atât de mulți cei care nu vroiau albumul, încât Apple a creat chiar și un site de asistență pentru a ghida utilizatorii în acest proces de delete. "Ne-am gândit că dacă am putea să punem muzica noastră la îndemâna oamenilor, aceștia ar putea alege să o asculte", a declarat Bono mai târziu. "Nu a fost chiar așa."

1999 – a 30-a aniversare a festivalului Woodstock, pe care

Organizatorii o sărbătoresc cu un nou festival, scăpat total de sub control

Teoretic, sărbătorirea celei de a 30-a aniversări a festivalului Woodstock în 1999 avea sens. Cea de-a 25-a comemorare din 1994 fusese un succes uriaș, iar la acel moment pur și simplu nu existau multe festivaluri în Statele Unite. De ce să nu aduni unele dintre cele mai mari trupe de pe planetă și să organizezi o petrecere de trei zile?

Însă se pare că un festival de succes nu se rezumă doar la rezervarea trupelor și vânzarea de bilete. Ai nevoie de toalete adecvate. Ai nevoie de o modalitate de a aduce apă pentru toată lumea care să nu implice vânzarea de sticle de 4 dolari bucata. Ai nevoie de agenți de securitate instruiți. Ai nevoie de locuri unde oamenii să se poată adăposti sau să găsească umbră dacă este extrem de cald. Trebuie să găsești o locație mai bună decât o bază aeriană veche și sinistră, dezafectată, din nordul statului New York. Woodstock 1999 nu a avut niciunul dintre aceste lucruri.

De fapt a avut doar baza aeriană veche, un spațiu imens betonat, fără copaci sau vegetație. De aceea, nu este surprinzător că festivalul s-a încheiat cu revolte, incendii și povești îngrozitoare despre abuzuri sexuale. Îți recomand cele 2 documentare pe subiectul Woodstock 1999, unul pe Netflix și celalalt pe HBO Max.

În fine, cu tot scandalul care a umbrit evenimentul, organizatorii (aceeași echipă) au încercat să facă un festival și în 2019, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Woodstock-ului original, însă au fost depășiți de probleme și cu toate că anunțaseră cu mare fanfară un line-up de zile mari, au anulat evenimentul.

Acum peste 60 de ani, în 1962,

Decca Records refuză să semneze cu Beatles

Decizia casei de discuri Decca de a refuza trupa Beatles după o audiție în ianuarie 1962 a fost povestită de atâtea ori încât este greu de separat mitul de realitate. Brian Epstein, managerul trupei Beatles, a declarat că șeful Decca, Dick Rowe, i-ar fi spus că "grupurile cu chitări sunt pe cale de dispariție", dar Rowe a insistat întotdeauna că n-a zis așa și că asta a fost doar o invenție. Ceea ce se știe cu siguranță este că Beatles a înregistrat 15 piese pentru Decca în ianuarie 1962 - și că Decca a respins trupa, aflată la debut.

Peste doar 1 an, Beatles era cea mai mare trupă din Uk, iar peste încă un an, cea mai mare trupă din lume.
Refuzul celor de la Decca a fost, în mod evident, o gafă enormă care i-a costat multe milioane, dar într-un fel, putem să ne bucurăm că s-a întâmplat, pentru că i-a pus pe Beatles pe un drum care i-a condus către genialul producător George Martin și către toată muzica pe care au făcut-o împreună.

În 1958,

Jerry Lee Lewis se căsătorește cu verișoara lui, care în plus, era și minoră

Când Jerry Lee Lewis a călătorit în Anglia pentru primul său turneu în străinătate, în 1958, a decis să o aducă și pe noua sa soție. Când a aterizat pe aeroportul Heathrow, un reporter a întrebat-o pe tânără cine este. "Sunt Myra", a spus ea. "Soția lui Jerry". Reporterul s-a întors apoi spre Jerry și l-a întrebat câți ani are soția. "Cincisprezece", a spus el. Presa a cercetat povestea și a aflat rapid că fata avea de fapt 13 ani și mai rău, că era verișoara lui. Șocul a stârnit titluri de primă pagină în toată lumea.

Turneul a fost în mare parte anulat, iar Lewis s-a trezit în imposibilitatea de a mai programa alte spectacole sau de a mai scoate hituri care să urce în topuri. În cele din urmă, și-a reluat cariera, mai întâi ca artist country, apoi din nou rock n roll, dar scandalul l-a urmărit pentru tot restul vieții, indiferent de câte ori a încercat să îl explice.

Dacă vrei să asculți întreaga poveste a lui Jerry Lee Lewis, poți asculta un întreg episod Rock Story dedicat acestui artist – episodul 18.

În 1969, Rolling Stones își fac propriul festival și îi angajează pe cei de la Hells Angels ca forțe de ordine

În august 1969, când sute de mii de tineri s-au adunat la festivalul Woodstock, una dintre formațiile cheie ale epocii a strălucit prin ... absență. Rolling Stones nu au fost la Woodstock, pentru că Mick Jagger turna un film în Australia, iar Keith Richards era ocupat în acea perioadă – prietena sa tocmai îl născuse pe fiul lor, Marlon.

Ecourile Woodstock au fost de lungă durată, iar cei de la Stones au înțeles că au lipsit de la un eveniment major. Dar pentru că în acea vară aveau programat un turneu în Statele Unite, au decis să-și facă propriul eveniment de amploare în încheierea turneului, în decembrie. Și pentru că fuseseră acuzați că prețurile biletelor la concertele lor sunt exorbitante, au decis ca acel concert de închidere să fie gratuit.

Totul ok până aici, însă a urmat o serie de decizii proaste care a dus în final la un dezastru. Au schimbat locația în ultimul moment, mutând de la San Francisco la Altamont, în apropiere. Contractele cu furnizorii au fost făcute pe repede înainte, ceea ce a dus la toalete insuficiente și mâncare sub necesarul celor 300.000 de spectatori adunați.

Din motive inexplicabile, s-au muțumit cu o scenă înaltă de doar 1 m, ceea ce în final s-a dovedit o mare greșeală. Însă cea mai mare gafă a fost să angajeze ca forțe de ordine gruparea de motocicliști Hells Angels. Aceștia nu doar că n-au păstrat nicio ordine, ba chiar au amplificat haosul și au avut confruntări violente cu spectatorii care vroiau să urce pe scenă. Până la finalul serii, patru spectatori și-au pierdut viața, unul dintre ei fiind un tânăr de 18 ani, înjunghiat de un membru al Hells Angels.

În contrast cu Woodstock, care avusese loc cu 4 luni mai devreme, concertul de la Altamont este considerat un simbol al încheierii epocii hippie. La Altamont a murit pacea și iubirea care au definit anii 60, concertul rămânând în istorie ca una din cele mai negre zile ale rock and roll-ului.

spotify.com