Rock Story - ep 23 - Walk This Way

Ascultă acum pe Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

Iată mai jos scriptul episodului:

În anii 80, căderea televizată a două ziduri a schimbat cursul istoriei.

Unul din ziduri era cel al Berlinului, care pe 7 noiembrie 1989 a marcat sfârșitul Războiului Rece. Al doilea zid a fost cel din videoclipul piesei Walk This Way, cel dintre Aerosmith și Run DMC. Sau zidul care despărțea rockul de hip hop.

Și totuși, cu doar câteva luni înainte, rapperii de la Run DMC habar nu aveau cine este Aerosmith, nu-l ascultaseră niciodată cântând pe Steven Tyler și erau convinși că remake-ul piesei Walk This Way, din care știau doar intro-ul instrumental, o să le ruineze cariera. La rândul lor, Steven Tyler și Joe Perry de la Aerosmith nu știau mare lucru despre rap și probabil nici nu le păsa prea mult de acest gen muzical, având probleme mari în cariera lor din rock.

Cu toate astea, imposibilul s-a întâmplat, iar piesa Walk This Way, lansată cu 11 ani mai devreme, a primit datorită acestui remake o nouă viață. După relansare, piesa a devenit un mega succes care a intrat în heavy rotation pe MTV și care a atras public tânăr, atât dintre iubitorii de rap, cât și din cei de rock. N-a distrus nicio carieră, ba chiar a resuscitat-o pe cea a trupei Aerosmith, care a intrat în mainstreamul culturii pop.

Sunt Geo Iordache, iar în acest episod Rock Story am să-ți spun povestea piesei Walk This Way, care a deschis porțile fusion-ului dintre rock și hip-hop și a schimbat pentru totdeauna peisajul muzical din Statele Unite.

Suntem în decembrie 1974, când trupa Aerosmith este pe scenă în Honolulu, făcând probele de sunet pentru un concert care urma să aibă loc în acea seară. Până când tehnicienii reglează butoanele și leagă toate firele, bateristul Joey Kramer, mare fan al lui James Brown, începe să se încălzească cu un ritm funk. Chitaristul Joe Perry preia ideea și improvizează un riff de chitară. Hei, sună bine... Părea că se leagă ceva, așa că toate privirile se întorc către Steven Tyler, care era omul cu versurile: ”Ok, ok, o să compun ceva”, spune acesta.

Fast forward până în ianuarie 1975, când trupa intră în studio, iar Walk This Way devine una din piesele de succes de pe albumul Toys In The Attic. În acei ani, Aerosmith era una din cele mai în vogă trupe de rock din lume, comparată adesea cu Rolling Stones sau Led Zeppelin. Însă celebritatea și ritmul de viață impus de turnee i-au împins pe membrii trupei către consumul de droguri. În special pe Steven Tyler și Joe Perry, care fuseseră porecliți The Toxic Twins, și care consumau serios, inclusiv pe scenă.

Așa că la mijlocul anilor '80, Aerosmith ajunsese o umbră a ceea ce fusese cândva. Abuzul de droguri, conflictele interne și o serie de decizii muzicale proaste aruncaseră trupa într-un con de umbră. Chitaristul Joe Perry părăsise Aerosmith în 1979, însă într-o încercare disperată de a drege lucrurile, toți membrii s-au adunat în 1985 și au lansat albumul Done With Mirrors, care însă a fost prost primit de public și de critici, și nu a reușit să readucă gloria anilor trecuți. Aerosmith părea una din trupele care își epuizaseră forța creativă și care se se îndreptau către dezmembrare și mai rău, către uitare. Și totuși, istoria ne arată altfel.

În 1986, Run DMC era un grup de rap în plină ascensiune.

Rap-ul era un stil nou și începea să aibă din ce în ce mai multă priză la public. Și nu doar la publicul afro american. Cu trei ani mai devreme, în 1983, Michael Jackson devenise primul artist de culoare difuzat în heavy rotation pe MTV și asta deschisese porțile pentru muzica neagră către un public extrem de larg.

Run-DMC era pe val și a avut o seria de premiere: a fost primul grup hip hop care a avut un videoclip difuzat pe MTV, care a apărut la American Bandstand, care a fost pe coperta Rolling Stone, care a cântat la Live Aid și a fost nominalizat la un premiu Grammy.

În contextul ăsta, Run DMC pregăteau în 1986 al treilea lor album, Raising Hell.

Avuseseră mare succes cu albumul precedent, King of Rock, de pe care single-ul cu același nume era o piesă rap cu riffuri de chitară rock. Simțiseră că acolo era ceva, că atinseseră o coardă sensibilă, iar publicului îi plăcuse. La acea vreme, rapperii căutau beaturi și riffuri pe care le foloseau ca bază ritmică sau melodică pentru piese, și peste care puneau versurile.

Una din piesele pe care le aveau în vedere pentru noul album era Walk This Way, lansată de Aerosmith în 1975. Era o piesă cunoscută în lumea DJ-lor de hip hop, care foloseau uneori beat-ul de deschidere. Chiar Jam Master Jay, DJ-ul din Run DMC, o folosea la concertele din cluburi, deși nimeni din trupă habar nu avea a cui e piesa, și cum se numește. Știau doar ce scria pe coperta vinilului – Toys In The Attic, care e numele albumului. Fiind a patra piesă, DMC, care era MC-ul trupei îi spunea DJ-ului Jam Master Jay –”pune piesa 4: Toys In The Attic”.

Inițial, voiau să folosească ca sample doar intro-ul piesei, așa cum făcuseră și în live-uri. Luau primele 10-20 de secunde instrumentale (uneori doar tobele, fără rifful de chitară), le puneau în loop și peste ele făceau freestyling. A intervenit însă producătorul Rick Rubin. Acesta le-a spus că ar avea efect mai mare dacă ar reface complet piesa.

Iată ce spunea într-un interviu Darryl McDaniels, zis și DMC:

”Rick ne-a zis: Băieți, ar trebui să refaceți complet piesa. Eu și cu Run, gândind din perspectiva noastră limitată la hip hop, ziceam că o să luăm ca sample o bucată, iar pe ea o să punem rimele noastre despre câte de mari și tari suntem. Dar Rick ne-a zis: Nu, ar trebui să refaceți piesa cu versurile originale. Am fost îngroziți și i-am spus că duce chestia asta cu rockul și rapul prea departe.”

Însă Rubin iubea atât rapul, cât și rockul (ca o paranteză, tipul a făcut de-a lungul anilor albume remarcabile, atât în rap, cu Beastie Boys, LL Cool J sau Public Enemy, cât și cu nume mari din rock: Metallica, Danzig, Red Hot Chili Peppers sau Johnny Cash). Iar Rick Rubin avea în minte pentru Run DMC ceva îndrăzneț. Așa că i-a pus să asculte piesa cap-coadă și să-și noteze versurile. Pentru cei trei rapperi din Queens a fost ceva neobișnuit să asculte toată piesa. Habar nu aveau cum suna restul, ei știau doar partea de început, cu rifful de chitară, pentru că pe acela îl foloseau de obicei, în buclă.

Din nou, DMC:

”Eu și cu Run încercam să anticipăm ce urmează, dar nu ne așteptam la asta. Și începea Steven: Backstreet lover always hidin' 'neath the cover. Ne-am îngrozit. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Rick: Nu facem așa ceva. Astea sunt versuri de cocalari, brambureli de hillbilly. Ne distrugi cariera! Suna groaznic, era pentru prima oară când ascultam versurile de pe Walk This Way, până atunci nici nu știusem că așa se numește piesa...”

Run, al doilea vocalist al trupei de rap, explică ce-au înțeles ei la prima audiție:

Însă producătorul Rick Rubin a rămas pe poziții. I-a lăsat să fumege o săptămână, apoi i-a sunat într-o zi și i-a chemat la studio, fără să le dea detalii. Acolo îi așteptau Steven Tyler și Joe Perry. DMC povestește cum a decurs întâlnirea:

”A fost haios, îl iubesc pe Steven Tyler. Eu și cu Run ne-am uitat la Rick și l-am întrebat: I-ai adus pe Rolling Stones? Steven a râs și ne-a spus: Nu suntem Rolling Stones, suntem ăilalți. Și în felul ăsta a spart gheața și treburile au mers bine.”

Într-un interviu, Steven Tyler a recunoscut că în 1986, la vremea la care producătorul Rick Rubin l-a chemat la studio, nu prea știa cu ce se mănâncă muzica hip hop. ”Sigur, spune el, știam de hip hop, dar nu ascultasem decât întâmplător, când prindeam pe la vreun post de radio.”

Totuși, dincolo de aparenta lipsă de compatibilitate între cele 2 trupe și stiluri, Tyler și Perry aveau toate motivele să accepte acea colaborare cu Run DMC, oricât de forțată ar fi părut. În primul rând, nu mai avuseseră un hit major de aproape 10 ani. Publicul îi vedea ca pe niște artiști ai anilor 70, iar lumea muzicală era circumspectă în general cu cei care consumau substanțe și nu scoteau hituri. Viitorul nu arăta deloc bine pentru așa numiții bad boys from Boston.

Sigur, în ziua de azi vedem altfel lucrurile. Din perspectiva de acum, Aerosmith este o trupă cu o puternică influență în rock, o mașinărie muzicală care a produs constant hituri și în anii 90, și 2000, în timp ce Run DMC rămân niște deschizători de drum din anii 80-90. Însă atunci, în 1986, lucrurile stăteau exact invers. Așa că Aerosmith nu avea decât de câștigat prin asocierea cu o trupă în plină ascensiune, cum era Run DMC – chiar dacă din punct de vedere muzical era de pe altă planetă. În plus, Tyler și Perry primiseră 8.000 de dolari pentru acea înregistrare, ceea ce le convenea de minune.

Sesiunea de înregistrare de la studio a topit puțin gheața dintre cele 2 părți, care nu erau deloc familiare cu stilul celeilalte. În plus, Tyler și Perry erau cam ofticați că Run DMC schimbaseră versurile ici și colo. Însă au trecut peste astea, iar Perry, după ce a înregistrat solo-urile de chitară, a cerut și un bas, ca să refacă și acea partitură. În studio nu s-a găsit o chitară bas, însă norocul a făcut ca 3 puștani care se învârteau prin studio, să dea o fugă până la unul din ei acasă și să aducă un bas. Câteva luni mai târziu, Joe Perry i-a văzut cu uimire pe MTV, sub numele Beastie Boys.

Abia filmarea videoclipului a legat mai bine lucrurile între Aerosmith și Run DMC.

Regizorul Jon Small a venit cu conceptul ingenios al videoclipului după ce a ascultat piesa de câteva ori. Probabil ai văzut și tu imaginile de zeci de ori: Aerosmith și Run-DMC se află în camere alăturate, enervându-se reciproc, dând muzica tare. Când Run-DMC încep partea de rap peste „Walk This Way”, Tyler sparge peretele cu suportul de microfon pentru a vedea ce se întâmplă. În scenele următoare, ambele trupe sunt împreună pe scenă, zguduind o sală plină de fani entuziaști.

În bună parte și datorită acelui videoclip, „Walk This Way” a explodat în vara lui '86. Single-ul a ajuns pe locul 4 în Billboard Hot 100 — cu șase locuri mai sus decât originalul lui Aerosmith din 1975 — și a devenit prima piesă rap care a ajuns în Top 10. Pentru prima dată, radiourile pop și rock mainstream cântau hip-hop, un gen încă în mare parte underground, care a ajuns în cele din urmă să domine muzica americană și să cucerească globul.

MTV a simțit potențialul și a pus video-ul în heavy rotation.

Zidul dintre cele două stiluri muzicale s-a prăbușit, ambele trupe primind acces la un public nou, pe care nu îl avuseseră până atunci.

În anii ’90, ecourile „Walk This Way” au putut fi auzite în noua generație de artiști care îmbinau rap și rock. Public Enemy a scos alături de Anthrax hitul Bring The Noise. Rapperul Ice T a înființat în 92 trupa de metal Body Count. Rage Against the Machine a folosit rădăcinile sociale ale ambelor genuri muzicale pentru a crea piese despre nedreptatea globală. Grupuri de nu metal, cum ar fi Korn și Limp Bizkit, au umplut suburbiile cu imnurile lor supărate. Iar reprezentanți ai alt-rockului, de la Beck la Sugar Ray, au început să folosească platane în muzica lor.

Desigur, nu există o linie directă și clară de cauzalitate între Walk This Way și toate astea. Ce e clar însă este că Walk This Way a fost un punct de inflexiune, de la care hip hop-ul a început să crească, devenind genul muzical dominant în Statele Unite.

Noi, la Rock Story, rămânem cu sufletul la rock și la cuvintele lui Darryll McDaniels, de la Run DMC, care spune că a învățat ceva valoros din experiența Walk This Way:

”Când merg la școli și licee să țin speechuri, le spun copiilor: Întotdeauna fiți deschiși să încercați ceva nou, pentru că nu numai că v-ar putea schimba vouă viața, dar ar putea să schimbe lumea. Oamenii îmi spun că atunci când Steven Tyler a luat suportul ăla de microfon și a dărâmat zidul în videoclip, asta nu s-a întâmplat doar în video, s-a întâmplat și în viața reală...”

Sunt Geo Iordache, iar acest episod Rock Story se încheie aici. Dacă îți place podcastul, te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți, și spune și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești scriptul episoadelor pe rockstory.ro

spotify.com