Podcast
Episodul 21 - Rock in Rio / Fenomenul unplugged
Ascultă acum pe Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify
Iată mai jos scriptul episodului:
Când vine vorba despre mari festivaluri muzicale, ne vin în minte câteva alegeri evidente – desigur, Woodstock sau Monterey Pop în Statele Unite la finalul anilor ’60; Lollapalooza, Coachella sau Bonnaroo mai recent; Glastonbury în UK; iar de câțiva ani, chiar Untold-ul românesc.
Sigur, Untold n-are nicio legătură cu muzica rock, dar l-am adus în discuție pentru că, la fel ca și alte festivaluri de muzică, are ceea ce unui concert obișnuit îi lipsește – atmosfera aceea de vacanță, de libertate, senzația că ai 20 de ani și în fața ta se deschid mii de posibilități. Asta îți oferă un festival. Plus o listă lungă de artiști, poate câteva scene, și totul - întins pe câteva zile. Fiecare festival are propria sa estetică, propriul vibe, iar publicul fiecăruia devine o comunitate atâta timp cât sunetele de pe scenă curg din boxe și plutesc în aer.
Unul dintre marile festivaluri cu tradiție este Rock in Rio, festivalul brazilian, care și-a început viața pe 11 ianuarie 1985 și continuă până în zilele noastre, atât în Brazilia, cât și în alte locații din lume. Rock in Rio s-a născut dintr-o revoluție pașnică în Brazilia, iar pe scena sa au cântat unele dintre cele mai mari vedete rock și pop din lume.
Sunt Geo Iordache, iar în episodul ăsta am pentru tine două povești extraordinare din lumea rockului. Prima este povestea festivalului Rock in Rio A doua este despre trendul concertelor și albumelor unplugged, care a luat pe sus lumea muzicală la începutul anilor 90.
Pe la mijlocul anilor '80, dictatura militară care condusese Brazilia timp de 20 de ani începea să se destrame. Înțelegând probabil că vântul schimbării bate din ce în ce mai tare, liderii Braziliei au început să permită culturii pop occidentale să se infiltreze în țară încă de la începutul deceniului. Queen cântase la São Paulo în 1981, adunând 100.000 de fani pe un stadion de fotbal. KISS și Van Halen au susținut ulterior concerte masive cu audiențe de șase cifre, în timp ce concertele au fost difuzate către un public și mai larg, prin intermediul televiziunii.
„Odată ce au prins gustul pentru cultura occidentală, tinerii Braziliei și-au dat seama că nu vor să crească sub o dictatură militară”, a explicat Nando Machado, managerul Viper, trupă braziliană de metal. „Vroiam libertate. Și alegeri libere.” - spune el.
Iar în 1984, an parcă predestinat schimbărilor în întreaga lume, antreprenorul brazilian Roberto Medina a cheltuit 11,5 milioane de dolari (o sumă enormă la acea vreme) pentru construirea unui nou complex sportiv și artistic (Cidade do Rock, sau „Orașul Rockului”) și angajând unele dintre cele mai mari trupe din lume pentru 10 zile de concerte, din 11 până pe 20 ianuarie 1985. Se născuse Rock in Rio.
Trupele locale au deschis showul în fiecare seară, susținând headlinerii Queen, Rod Stewart, George Benson, AC/DC și Yes, care au avut fiecare câte două nopți din festival. Pe lângă ei, au fost în acțiune și alte trupe și artiști internaționali, cum ar fi B-52s, Scorpions, Whitesnake, Iron Maiden și Ozzy Osbourne. Rock in Rio 1985 a folosit luminile, producția și sunetul Queen, considerate printre cele mai bune din lume la acea vreme.
Organizatorul Roberto Medina estimase că festivalul ar trebui să atragă 280.000 de spectatori pe zi pentru a-și scoate investiția. A avut între 350.000 și 500.000 la fiecare spectacol. Pe lângă publicul prezent, concertele au ajuns la milioane de telespectatori care urmăreau emisiunile de la televiziunea braziliană.
Mai mult, cele două concerte Queen - din prima și din a opta seară – au fost filmate și difuzate și internațional. S-a estimat că peste 200 de milioane de oameni din 60 de țări au văzut fiecare din cele 2 spectacole în sistem pay per view, ceea ce la vremea respectivă a fost un record pentru cea mai numeroasă audiență plătitoare.
Pentru că Rock Story are și ascultători mai tineri, trebuie să spun că România nu făcea parte din cele 60 de țări care au preluat concertele Queen. Nu se punea problema ca tinerii români să se uite la așa ceva. În România anului 1985, serile erau deseori petrecute fără curent electric în casă, deci concertele de la Rio ar fi putut fi foarte bine și pe Marte, că pentru români era totuna.
Cel mai important eveniment din calendarul muzical brazilian al anului 1985, Rock in Rio, a coincis pe 15 ianuarie cu alegerea de către colegiul electoral a președintelui Tancred Neves, primul președinte civil după 20 de ani în care Brazilia a fost condusă de dictaturi militare. Era un nou început pentru țară și pentru brazilieni. Atât publicul de la Rock in Rio, cât și artiștii de pe scenă au preluat din entuziasmul popular, așa că seara și noaptea de 15 ianuarie au avut un motiv în plus ca să fie incendiare. Iar în acea seară, headlinerii au fost AC/DC, cu Scorpions în deschidere.
„Știam că nu va fi un festival obișnuit”, spunea Klaus Meine de la Scorpions. „Să ții un concert în fața a peste 350.000 de fani latino americani extaziați e ceva fantastic. S-a dovedit a fi o piatră de hotar pentru cariera noastră.”
Pentru că e vorba de festivaluri, am să fac o mică paranteză ca să povestesc despre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. Atenție, vorbim de mărime., adică număr de spectatori, nu de calitatea line-up-ului, care e subiectivă și discutabilă.
-Festivalul Coachella se ține anual în California, începând din 1999. E un festival de rock, indie și muzică electronică. În 2022 a avut 750.000 de spectatori.
-Summerfest este un festival de rock, pop, hip hop și country organizat anual în Milwaukee, Wisconsin. În 2022 a avut peste 800 de artiști pe 11 scene, timp de 11 zile, cu un total de 800.000 de spectatori.
-Festivalul Internațional de Jazz de la Montreal, în Canada, a avut în 2022 peste 1 milion de spectatori. Pe lângă jazz, cei peste 500 de artiști au cântat blues, funk sau world music.
-Festivalul Mawazine se organizează în Rabat, Maroc și este cel mai mare festival de muzică din Africa, adunând anual peste 2,5 milioane de spectatori pe parcursul a 8 zile.
-Însă cel mai mare festival open-air se organizează în Europa, mai exact în Austria și se numește Donauinsel. Festivalul se ține în Viena, pe o insulă aflată în mijlocul Dunării, iar în 2022 a adunat peste 2,5 milioane de spectatori. Ceva mai puțin decât recordul de 3,1 milioane în 2016.
Revenim la subiectul nostru, cu câteva cifre despre Rock In Rio 1985, festival care la vremea respectivă a dărâmat niște recorduri. Cidade do Rock, spațiul dedicat festivalului și construit special pentru acesta a acoperit 25 de hectare. Conform cifrelor oficiale, în cele 10 zile de festival au participat 1,4 milioane de spectatori, care au consumat 1,6 milioane de litri de băuturi și au mâncat 900.000 de hamburgeri și 500.000 de felii de pizza. Iar McDonalds a vândut într-o singură zi 58.000 de burgeri, rămânând cu asta în Cartea Recordurilor Guinness timp de 26 de ani.
Succesul festivalului din 1985 a pus Rock in Rio pe harta marilor festivaluri. A fost înființat Rock in Rio ca brand, iar acesta continuă până în zilele noastre. Ultima ediție, a noua de la Rio, s-a ținut în 2022, cu headlineri ca Guns n Roses, Iron Maiden sau Coldplay.
Însă de-a lungul anilor, au mai avut loc nouă ediții în Portugalia, la Lisabona, trei în Spania, la Madrid și una la Las Vegas. Toate, sub brandul Rock in Rio, care a devenit o adevărată industrie, fiind unul din cele mai profitabile festivaluri pe plan mondial.
În 2018, Live Nation Entertaiment a preluat pachetul majoritar al drepturilor de imagine și de organizare Rock In Rio, păstrându-l pe Roberto Medina în fruntea echipei de organizare. Și pentru că după pauza pandemiei, ediția din 2022 a mers bine, toată lumea se uită cu speranță către ediția aniversară, a zecea, care va avea loc în 2024.
Rock in Rio merge înainte...
Odată cu venirea anilor 90, în lumea muzicală și-a făcut apariția un trend neobișnuit, care a cuprins artiști din toate stilurile și a fascinat publicul – concertele unplugged.
Se ia un artist sau o trupă cunoscută, se amenajează o scenă într-o locație mică, cu maxim 2-3 sute de persoane în public, se folosesc doar instrumente acustice și se cântă în general un best of. Asta e rețeta pe care a lansat-o în noiembrie 1989 postul de televiziune MTV. Inspirația le-a venit de la un minishow acustic dat de Jon Bon Jovi si Richie Sambora la MTV Music Awards în acel an, 1989. Așa că au lansat emisiunea MTV Unplugged.
De-a lungul anilor, o mulțime de artiști au trecut pe acolo. Trupe sau cântăreți solo obișnuiți să facă showuri pe stadioane, cu zeci de mii de oameni, cu chitări electrice, sintetizatoare sau efecte pirotehnice au renunțat la toate astea pentru niște concerte fără efecte, integral acustice.
Există un fel de intimitate într-un concert unplugged. Setlistul pieselor pare aproape autobiografic, într-un fel pe care nu îl întâlnești în concertele obișnuite, de turneu. Scopul spectacolului unplugged nu a fost niciodată să promoveze un album anume, iar melodiile care au reușit apoi ca hituri au fost adesea cover-uri. Ca artist, n-ai cum să ascunzi un cântec mediocru, sau să ai o seară proastă într-un unplugged. S-ar simți imediat. Nu poți să spargi o chitară, să te arunci în mulțime sau să te bazezi pe dansatori ca să umple scena. Unplugged-ul cere artistului capacitatea de a intra în legătură cu publicul, de a alege cea mai bună listă de piese și de a crea de fapt muzică memorabilă.
Printre primii artiști invitați la MTV Unplugged s-au aflat Stevie Ray Vaughan, Joe Satriani, Aerosmith, Elton John sau Poison.
Însă vârful succesului acestui fenomen a fost atins în 1992, odată cu unplugged-ul lui Eric Clapton. Acesta a fost înregistrat pe 16 ianuarie 1992, la Bray Studio, în Anglia, și a devenit cel mai bine vândut album live al tuturor timpurilor și cel mai de succes album al lui Clapton.
Albumul Unplugged a trezit interesul unui public larg pentru muzica lui Eric Clapton – puști și adolescenți care nu ascultaseră niciodată Yardbirds, Blind Faith sau Derek and The Dominos descopereau deodată un chitarist fenomenal și un stil de muzică liniștit și melodios, în contrast puternic cu furia grunge de la începutul anilor 90. Albumul Unplugged i-a revigorat cariera lui Clapton.
Criticii au remarcat suflul vioi și relaxat al albumului, iar un exemplu bun în acest sens este piesa Layla, care a fost transformată dintr-un urlet al disperării într-o amintire nostalgică și melodioasă.
Într-un interviu, Eric Clapton spunea „Am cântat Layla în același fel timp de mulți ani și nu m-am gândit niciodată să încerc să o reinterpretez. Mulți artiști fac asta. Bob Dylan, de exemplu, schimbă melodiile de fiecare dată când le cântă. M-am gândit la asta când am reintepretat Layla. Făcând-o acustică, am eliminat toate riff-urile care ar fi sunat ciudat. A devenit într-un fel mai jazzy. Și, desigur, am cântat piesa cu o octavă întreagă mai jos, ceea ce i-a dat un vibe plăcut”, spunea Clapton. Layla a fost atât e bine primită de public, încât a fost lansată ca single al albumului.
Înregistrarea albumului Unplugged a venit într-o perioadă dificilă pentru Clapton, care încă își rumega durerea cauzată de moartea tragică a fiului său în vârstă de patru ani, Conor. „O mare parte din muzica din Unplugged a fost legată de moartea fiului meu și de perioada lungă și întunecată de după aceasta”, spunea el. Printre piesele de pe album este și instrumentalul Signe, care a fost scris după moartea fiului său și care a fost aleasă să deschidă spectacolul. Clapton a cântat și o versiune emoționantă a lui Tears In Heaven, o baladă pentru copilul care, cu mai puțin de un an în urmă, căzuse accidental pe fereastră de la etajul 53 al unui bloc din New York. Tears in Heaven este un exemplu magistral al modului în care un artist poate uneori să canalizeze durerea în muzică memorabilă.
„Inițial am crezut că proiectul a fost un pic forțat, o chestie de televiziune, dar au venit atât de multe reacții de încurajare încât m-am gândit, hai să-l lansăm și ca album”, a reflectat mai târziu Clapton. „Am fost șocat de vânzări – și foarte mulțumit. A fost încurajator pentru mine faptul că abilitățile mele în forma lor cea mai elementară aveau atracție și pentru alții. Pentru public, acel stil de muzică încă mai însemna ceva. Succesul ăsta mi-a validat gusturile muzicale și rolul meu de mesager al muzicii”, spunea el.
Albumul Unplugged s-a vândut în 26 de milioane de exemplare, devenind cel mai mare succes comercial al lui Clapton. A primit trei premii Grammy, printre care și titlul de albumul anului 1992, iar Layla a luat titlul de cea mai bună piesă rock a anului.
Trendul unplugged a continuat în forță pe parcursul anilor 90, fiecare artist încercând să-și reinventeze piesele în format acustic și în general, să vină cu ceva nou. Unii au adus invitați speciali, alții au făcut coveruri surprinzătoare sau au reimaginat structura trupei. De exemplu, Nirvana a introdus în concert un violoncel și trei muzicieni suplimentari. Rod Stewart a făcut din nou echipă cu Ron Wood, fostul său coleg de la Faces, iar Natalie Merchant de la 10.000 Maniacs a cântat Because The Night cu mai multă energie decât Bruce Springsteen și Patti Smith la un loc.
Când Alice in Chains a cântat la MTV unplugged în 1996, solistul Layne Staley era în menghina unei depresii adânci și a dependenței de droguri, nu mai cântase de câțiva ani și în curând avea să se îndepărteze definitiv de viața publică. Însă setul lor Unplugged este captivant - și o reamintire că Alice in Chains nu a fost doar o gașcă din Seattle care a obținut un contract cu casa de discuri pe baza unei tendințe culturale trecătoare. Erau muzicieni incredibil de talentați.
Nirvana a cântat la MTV Unplugged în noiembrie 1993. A fost unul din cele mai remarcabile episoade, un succes care a arătat lumii o profunzime nebănuită a celei mai zgomotoase trupe din grunge. Deși executivii de la MTV erau convinși înainte de show că totul va fi un fiasco, pe măsură ce spectacolul se desfășura, toți cei prezenți simțeau că sunt martorii unui eveniment istoric al rockului. Așa cum știe oricine care a fost vreodată pe o scenă, în fața unui public, există seri în care deși iei toate notele corect și spui versurile cum trebuie, magia nu apare. Și există seri și spectacole care inexplicabil, dezvoltă o atmosferă aproape electrică. Așa a fost în noiembrie 93, când Nirvana s-a prezentat lumii dezgolită de orice amplificare, efecte și instrumente electrice.
În final, am un sfat pentru tine, ascultătorule. Dacă episodul ăsta ți-a făcut poftă să reasculți ceva unplugged, nu asculta albumele astea pe shuffle sau ca parte din vreun playlist. Ascultă-le de la cap la coadă, ca și cum ai pune un CD într-un CD player. Toarnă-ți un pahar cu vin și eventual, ascultă cu un prieten.
Ieși din priză, deconectează-te.
Sunt Geo Iordache, iar acest episod Rock Story se încheie aici. Dacă îți place podcastul, te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți, și spune și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești scriptul episoadelor pe rockstory.ro
S-a întâmplat în ziua asta
15 ianuarie 1985
În timp ce se desfășura prima ediție a festivalului Rock in Rio, Colegiul electoral brazilian îl alege pe Tancred Neves, primul președinte civil după 20 de ani în care Brazilia a fost condusă de dictaturi militare. Era un nou început pentru țară și pentru brazilieni.
Atât publicul festivalului, cât și artiștii de pe scenă au preluat din entuziasmul popular, așa că seara și noaptea de 15 ianuarie au avut un motiv în plus ca să fie incendiare. Iar în acea seară, headlinerii au fost AC/DC, cu Scorpions în deschidere.
11-20 ianuarie 1985 - festivalul Rock in Rio
Între 11 și 20 ianuarie 1985 a avut loc în Brazilia prima ediție a unui festival de un succes fenomenal, care avea să devină o tradiție - Rock in Rio. Printre headlineri s-au numărat Queen, AC/DC, Rod Stewart sau Yes.
Queen a avut două spectacole - în prima și în a opta seară – și ambele au fost filmate și difuzate de televiziunile prin cablu.
S-a estimat că peste 200 de milioane de oameni din 60 de țări au văzut spectacolele în sistem pay per view, ceea ce la vremea respectivă a fost un record pentru cea mai numeroasă audiență plătitoare.
10 ianuarie 2016
David Bowie se stinge la New York, în urma unui cancer la ficat.
Conform dorinței sale, nu a fost îngropat, ci incinerat, iar cenușa răspândită în cadrul unei ceremonii budiste oficiate în Bali, Indonezia.
Unul din elementele care compun mitul lui Bowie este acela că avea pupile de culori diferite, însă adevărul e altul.
Afecțiunea se numește anisocorie și se manifestă prin dilatarea diferită a irisului unui ochi, care reacționează diferit la lumină. Pupila dilatată a lui Bowie a fost rezultatul unui eveniment traumatizant din copilărie.
În ianuarie 1962, viitorul star - pe atunci cunoscut sub numele său original, David Jones - era la școală în Bromley când a avut o altercație cu prietenul său, George Underwood. Rezultatul a fost un pumn de la Underwood, care i-a agățat ochiul stâng lui Bowie cu o unghie.
Underwood avea să spună „Ne-am certat din cauza unei fete și am vrut doar să-i învinețesc un pic ochiul – nu credeam că va fi un semn de durată”. Trauma a necesitat patru luni de tratamente, la finalul cărora medicii au concluzionat că tânărul David nu va mai percepe bine distanțele, irisul ochiului stâng fiind afectat.
De-a lungul anilor, particularitatea asta n-a făcut însă decât să îi sporească farmecul lui Bowie.