Rock Story - episodul 10

Ascultă acum pe Soundcloud, Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

Astăzi am să-ți povestesc două evenimente majore care s-au întâmplat de-a lungul anilor în muzica rock între 2 și 8 mai. Primul din ele este momentul neașteptat și improbabil al relansării carierei lui Johnny Cash. Al doilea e momentul lansării ultimului album Beatles și a destrămării trupei.

Sunt Geo Iordache, iar acesta este Rock Story.

Suntem în data de 6 mai 1968, când Johnny Cash lansează primul său album live – Johnny Cash at Folsom Prison.

Avea să fie impulsul de care avea nevoie cariera sa. În doar un an de la acest album, Cash va ajunge de la statutul de vedetă învechită la cel de superstar internațional, depășind Beatles ca număr de albume vândute.

În 68, Cash reușise să-și pună sub control dependența de alcool și de amfetamine, asta în mare parte și datorită relației sale cu June Carter, care i-a promis că se mărită cu el doar dacă se lasă. Și Johnny știa că trebuie să se lase. Reflectând asupra vieții sale într-un interviu din 1997, Cash spunea: Am început să iau pastile, dar după o vreme, pastilele începuseră să mă ia pe mine...

Îi era greu, divorțase recent de soția sa și simțea că nu e destul de puternic ca să reziste tentației. Însă nici nu mai putea să continue așa: Rata concerte, uita versuri, nu venea la repetiții. Așa că la începutul lui 1968, June s-a mutat la el acasă, împreună cu una din surorile ei. Au stat cu ochii pe Johnny, l-au hrănit bine și l-au ținut departe de pastile și de sticlă. Ușor-ușor, Johnny a redevenit băiat bun.

Iar pe 22 februarie 1968, în timpul unui concert din Ontario, Canada, Johnny face cererea de căsătorie pe scenă, în fața unei audiențe de 9.000 de persoane. Toată lumea aplaudă, se varsă câteva lacrimi, iar June... spune da.

Lucrurile păreau că merg bine pentru The Man In Black, Johnny Cash. Însă cariera sa nu era prea înfloritoare – în ultimii ani nu mai avusese mare succes. Asta și datorită comportamentului său haotic, influențat de droguri și băutură. Încă din anii 50, când avusese mare succes cu piesa Folsom Prison Blues, Cash avea în minte să facă un concert live în închisoare – poate chiar la Folsom. El însuși avusese ceva probleme cu justiția de-a lungul anilor și petrecuse din când în când câte o noapte în celulă.

Așa că la finalul lui 1967, Johnny Cash scrie directorilor de la închisorile San Quentin și Folsom. Cei de la Folsom îi răspund primii și sunt de acord cu concertul. Și a mai fost încă o stea care s-a aliniat astfel încât albumul să se poată naște – Columbia Records tocmai schimbase producătorul care se ocupase până atunci de Johnny Cash. În locul lui venise Bob Johnson, un tip cunoscut pentru firea sa rebelă și care era dispus să aprobe chestii mai îndrăznețe. Iar Bob, când a auzit de un album înregistrat live într-o închisoare, a rânjit și a zis: Lets do that!

Și iată-l pe Johnny în ianuarie 1968 în sala de spectacol a închisorii Folsom din California. Pentru cei din închisoare, concertul era evenimentul anului. Poate al ultimilor nu știu câți ani. Însă nimeni nu-și închipuia că albumul care avea să fie înregistrat acolo urma să aibă succes în afara zidurilor închisorii. Nici măcar casa de discuri Columbia, care a investit puțin și fără convingere în promovarea albumului.

Și totuși, Johnny Cash at Folsom Prison a ajuns rapid pe locul 1 în topul albumelor de country și în mai puțin de 5 luni se vânduse în peste 500.000 de exemplare. Succesul albumului i-a revitalizat cariera lui Cash. Așa cum avea să spună chiar el, Din momentul ăla lucrurile chiar au început să meargă din nou pentru mine. Rețeaua ABC i-a oferit lui Cash propriul show TV, iar în anul următor avea să lanseze o continuare a albumului, și anume At San Quentin, care a ajuns pe locul 1 atât în topul country, cât și în cel pop.

Steaua lui Johnny Cash răsărise, iar anii 70 și 80 urmau să-i aducă succes nu doar în muzică, dar și ca actor la Hollywood. În ultima parte a vieții, a scos câteva albume cu piese cover din seria American care au devenit albume-cult. În 2005, la 2 ani după moartea sa, Hollywood-ul l-a elogiat pe Johnny Cash cu filmul Walk The Line, cu Joaquin Phoenix în rolul principal. Dacă nu l-ai văzut, ți-l recomand.

Pe 8 mai 1970, Beatles lansează ultimul lor album de studio, Let It Be.

Albumul a fost un mare succes, însă pentru Beatleși nu mai conta deja - trupa se desființase de aproape o lună. Fiecare din cei 4 fabuloși plecase pe drumul propriu, iar Beatles – Beatles rămăsese în sufletele tuturor și în istoria muzicii.

Deși istoria a reținut că Beatles s-a rupt din cauza lui Yoko Ono, acesta e doar un mit. Despărțirea lor a fost un proces cumulativ și de lungă durată, atribuit mai multor factori. Aceștia includ presiunea fenomenului Beatlemania, moartea managerului Brian Epstein în 1967, resentimentele pe care colegii de trupă le aveau față de McCartney pentru rolul său perceput ca dominator, consumul de heroină de către Lennon și da, relația sa cu Yoko Ono, precum și dispute manageriale – Beatles era un business, și încă unul mare și profitabil.

Însă unul din factorii care au dus la despărțire a fost și proiectul Get Back (redenumit mai târziu Let It Be în 1970). Acest proiect a inclus albumul Let It Be și documentarul lansat simultan sub același nume.

Dar să ne întoarcem un pic în timp, până în octombrie 1968, când Beatles încheiau sesiunile de înregistrare pentru dublul lor album cunoscut și sub denumirea de „White Album”. Aceste sesiuni scoseseră pentru prima dată la iveală diviziuni profunde în cadrul grupului, ceea ce a dus la retragerea lui Ringo Starr timp de trei săptămâni. Cu toate astea, cei 4 s-au bucurat de momentele în care au cântat împreună – era o altă atmosferă față de experimentele psihedelice ale ultimelor albume.

Înainte de lansarea Albumului Alb, John Lennon mărturisea unui jurnalist – Am ieșit din carapacea noastră și ne-am adus aminte cum e să cânți cu adevărat, din toată inima.

Preocupat de fricțiunile din anul precedent, Paul McCartney era dornic ca Beatles să cânte din nou live. La începutul lunii octombrie 1968, el a spus presei că trupa va face în curând un spectacol live pentru difuzarea ulterioară într-un program special TV.

Cam asta era atmosfera înainte de înregistrările pentru proiectul care la momentul respectiv se numea Get Back. Așa cum spunea și titlul, erau speranțe că lucrurile vor reveni la ce fuseseră odată. Dar cursul Beatles era ca al unui fluviu și chiar dacă la suprafață apa era calmă, existau curenți la adâncime.

Înregistrările începuseră într-o notă ostilă, chiar dacă nimic nu era pe față. John Lennon și Yoko Ono intraseră într-o spirală a consumului de heroină după pierderea de către Yoko a unei sarcini. Incapabil să vină cu idei muzicale proaspete, John păstra o distanță rece față de ceilalți și mai mult, desconsidera toate propunerile lui McCartney.

Pe de altă parte, George Harrison, care tocmai se întorsese din Statele Unite, unde cântase cu Bob Dylan, era într-o efervescență creativă și venise cu multe propuneri de piese. Lennon și McCartney au desființat o parte din aceste idei, iar Harrison n-a fost de acord cu argumentele. Tensiunea era din ce în ce mai palpabilă și totul a culminat în ziua de 10 ianuarie 1970, când John și George au schimbat câteva lovituri după o ceartă aprinsă. George și-a luat haina și a plecat din studio, spunând: Ne mai vedem prin cluburi...

Au urmat două săptămâni de telefoane, rugăminți și intervenții ale producătorilor, negocieri, probabil și ceva regrete. În urma unor discuții, cei patru au reluat înregistrările, dar țesătura care fusese până atunci Beatles se destrăma deja...

Deși toată lumea sperase într-o revenire și o vindecare, albumul la care lucrau beatleșii urma să fie un epitaf. Unul frumos, dar totuși un epitaf. De pe el au fost extrase 3 single-uri, toate 3 piese de referință ale trupei: Get Back, Let It Be și The Long And Winding Road. La ele aș mai reaminti încă o piesă remarcabilă a albumului: Across The Universe.

Lansat pe 8 mai 1970, Let It Be este capitolul final al trupei Beatles. Epilogul avea să se scrie în ultima zi a lui 1970, 31 decembrie, când McCartney îi dă în judecată pe ceilalți trei membri și cere dizolvarea contractului de parteneriat Beatles. Restul e istorie...

Acest episod din Rock Story se încheie aici.

A fost ultimul dintr-o serie de 10 episoade săptămânale – un maraton pentru care am muncit mult și cu pasiune. Însă această serie de 10 episode mi-a dovedit că ritmul săptămânal e al naibii de greu de susținut, mai ales într-un proiect gratuit, cum e Rock Story.

Dacă ai ascultat până aici, înseamnă că Rock Story îți place cu adevărat, așa că am să-ți dau din casă câteva cifre: realizarea unui episod Rock Story necesită cam 4 ore pentru research și scris, apoi încă 2 ore pentru înregistrare și montaj, și încă 2 ore pentru postare pe platformele de podcasting, Facebook și newsletter, plus promovare pe social media.

Nu spun datele astea ca să mă plâng – fac acest podcast din plăcere, iar aprecierea ascultătorilor este singura răsplată de care am nevoie. Înainte de a încheia astăzi, trebuie să-ți mai spun ceva – acesta a fost ultimul episod săptămânal. O să trecem la frecvența de un episod o dată la două săptămâni. Asta înseamnă că următorul episod va fi lansat pe 16 mai.

Dacă îți place Rock Story, am să te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți podcastul, și să spui despre el și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești episoadele în format scris pe rockstory.ro, unde ai acces și la arhivă, astfel încât poți face un binging.

Până data viitoare, rock on!

facebook.com