Rock Story #17 - Pearl Jam vs. Ticketmaster 24 octombrie 2022

Podcast

Războiul Pearl Jam vs. Ticketmaster

Ascultă acum pe Soundcloud, Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

Este vara lui 1995 și Eddie Vedder, vocalistul Pearl Jam, stă la un birou pe care se află un telefon și un exemplar gros din Pagini Aurii. Eddie sună rând pe rând la numere de telefon și caută furnizori de toalete mobile. Nu e prima dată când face acest lucru și nu va fi nici ultima. De fapt, toți membrii trupei și managerii sunt implicați în diverse detalii și mărunțișuri logistice, pentru că turneul din anul respectiv este organizat integral de ei înșiși.

Pearl Jam, care era probabil cea mai de succes trupă grunge de la mijlocul anilor 90, începuse un război cu compania Ticketmaster, pe care o acuzase de atitudine monopolistă și de suprataxare a fanilor care cumpără bilete la concerte. Lupta era de fapt împotriva forțelor care dețin puterea în industria muzicală.

Sunt Geo Iordache și acesta este episodul 17 al podcastului Rock Story, un episod în care vorbim despre războiul uneia din cele mai cunoscute trupe rock cu industria de ticketing.

Suntem pe 19 octombrie 1993, când Pearl Jam lansează Vs., al doilea album de studio al trupei. Sătui de turnee, filmări, interviuri și în general de presiunea comercială pusă pe ei de succesul primului album, Ten, cei de la Pearl Jam hotărăsc să scadă intensitatea promovării: fără videoclipuri pentru piese și fără interviuri pentru presă.

Cu toate astea, albumul Vs. se vinde în doar o săptămână în 950.000 de exemplare, stabilind un record care avea să stea în picioare timp de 5 ani – cele mai mari vânzări ale unui album în prima săptămână de la lansare. Pe coperta albumului apare o capră de angora, despre care Jeff Ament, basistul trupei, spune că este un simbol. ”Așa ne simțeam noi la vremea respectivă – ca niște sclavi. Sclavi ai industriei muzicale”

Cum e posibil însă ca o trupă rock megacunoscută, cu vânzări de milioane de albume, aflată pe culmile succesului, să se simtă sub papucul industriei muzicale?

Totul începuse în weekendul de ziua muncii din 1992, când Pearl Jam programase două concerte gratuite la Seattle. Gratuite, adică fără bani. Fiind concerte în locații cu număr limitat de participanți, trebuiau totuși date niște bilete, chiar dacă erau gratuite. Însă compania Ticketmaster a cerut o taxă de 1 dolar pentru fiecare bilet. Trupa a pus piciorul în prag, a renunțat la serviciile companiei și a distribuit biletele pe cont propriu. Un efort logistic pentru Pearl Jam și un afront pe care cei de la Ticketmaster nu l-au uitat.

Disputa a fost reluată un an mai târziu, în 1993, odată cu lansarea albumului de care vorbeam adineauri – Vs. Pearl Jam avea în plan un turneu în Statele Unite pentru susținerea albumului. Și pentru că erau niște artiști cu principii, au pus interesele fanilor înaintea profitului. Au stabilit un preț de 18 dolari pe bilet, deși promoterii din industrie îi sfătuiseră să ceară de trei ori mai mult. Ba chiar au scăzut și prețurile tricourilor de la 23 de dolari la 18. În felul ăsta, Pearl Jam câștigau mai puțin cu 2 milioane de dolari. Însă Eddie Vedder și trupa se ghidau după un principiu nobil - ne pasă mai mult de fani decât de bani. Pentru logistica legată de bilete, nu prea aveau multe soluții, Ticketmaster fiind cel mai mare operator din Statele Unite, după ce în 1991 cumpăraseră principalul lor competitor – Ticketron. Astfel, dețineau excusivitate asupra a 80% din locațiile de concerte din Statele Unite.

Pentru turneul din 1993, managerii Pearl Jam le-au oferit celor de la Ticketmaster un extra charge de 10% pentru fiecare bilet vândut, adică 1,80 dolari. Dar compania știa că are cuțitul în mână, așa că voia să aibă și pâinea. N-avea să le spună lor o trupă rock cât au voie să câștige. Nici măcar cea mai în vogă trupă rock a momentului. Așa că au refuzat și au spus că ei percep o taxă între 4 și 8 dolari pe fiecare bilet vândut.

Trupa a luat foc. ”Cum să iei 8 dolari taxă pentru un bilet de 18? Ăsta nu e comision, e japcă!” Managerul trupei, Kelly Curtis spunea într-un interviu: ”Nu-i costă mai mult să tipărească un bilet de concert față de un bilet de circ. Cu toate astea, doar biletele la concerte au taxele astea exorbitante”.

Contractele exclusive ale Ticketmaster fuseseră invizibile pentru consumatori până când Pearl Jam a ridicat problema. Modul de acțiune era simplu: compania stabilise taxele de servicii, în special pentru biletele la concerte, în intervalul de la 4 la 8 USD, și oferea locației 20% din profituri pentru întregul an - până la 500.000 USD - dacă locația era de acord să îi ofere exclusivitate. De exemplu, în Chicago, o trupă nu putea cânta la niciuna din cele 4 arene principale din oraș decât dacă accepta ca Ticketmaster să vândă și să distribuie biletele pentru spectacole.

Trupa și-a anulat în cele din urmă turneul din vara lui 1994 în semn de protest față de practicile companiei de ticketing. După ce au fost abordați de oficialii Departamentului de Justiție american, Pearl Jam au depus o plângere antitrust împotriva Ticketmaster, declanșând o investigație federală asupra presupusului monopol al companiei. Pearl Jam a susținut că operatorul, după ce și-a cumpărat concurenții, a abuzat de dominația sa pe piață, colectând taxe de servicii aberante și semnând contracte exclusive cu marile locații de concerte, lăsând consumatorii și artiștii fără alternativă.

Timp de mai bine de un an, angajații departamentului au intervievat managerii artiștilor, profesioniștii în domeniul turneelor, concurenții Ticketmaster și angajații locațiilor pentru a determina dacă contractele exclusive au încălcat legile antitrust. Apoi, pe 5 iulie 1994, cu o mare parte din congresul american gol din cauza vacanței de Ziua Independenței, Departamentul de Justiție a emis o declarație în două propoziții care spunea că ancheta sa a fost închisă.

Surprinzător este faptul că Pearl Jam a dus singură această luptă împotriva industriei de ticketing, deși mulți artiști erau scârbiți de practicile monopoliste. Și chiar dacă la un moment dat, managerul REM a depus mărturie împotriva operatorului de bilete, n-a existat o coaliție a artiștilor în acest război. Ba mai mult, REM a folosit Ticketmaster în cadrul turneului Monster din 1995, plătind taxe de 6,5 dolari pentru fiecare bilet de 40 de dolari.

Până la revolta Pearl Jam, singurele probleme erau despre cât de mult pot urca prețurile biletelor la concerte. Eagles, Elton John sau Rod Stewart aveau bilete care mergeau până la 100 de dolari, însă nimeni nu menționa taxele Ticketmaster. Pearl Jam făcea parte din trupele noului val, alături de Green Day, Offspring sau Soul Asylum, trupe care empatizau cu fanii și cereau promotorilor de turnee să țină prețurile jos, chiar dacă își sacrificau o parte din profit. Cu toate astea, niciun alt artist nu s-a alăturat inițiativei Pearl Jam de a boicota industria de ticketing. Atitudinea lor față de operatorul de bilete era E greu cu ei, dar e mai greu fără ei...

După ce Departamentul de Justiție a renunțat la caz, Pearl Jam a continuat boicotul, refuzând să cânte în locații care aveau contracte cu compania. Trupa a încercat să ocolească contractele exclusive ale Ticketmaster organizând așa zise concerte de caritate în locații importante, deoarece contractele exclusive conțineau adesea o clauză care permitea promotorilor de evenimente caritabile să-și vândă propriile bilete. Criticul muzical Jim DeRogatis a remarcat că, odată cu scandalul Ticketmaster, „trupa a refuzat să lanseze single-uri sau să facă videoclipuri; în plus, a cerut ca albumele sale să fie lansate pe vinil”. Era o formă de protest împotriva industriei muzicale.

Pearl Jam și-a continuat boicotul împotriva Ticketmaster în timpul turneului din 1995 pentru Vitalogy, dar au fost nevoiți să cânte în locații precum terenuri de sport care nu erau potrivite pentru organizarea de concerte și ca urmare, au reprezentat un coșmar logistic, majoritatea spectacolelor fiind anulate. Inițiativa Pearl Jam de a cânta doar în locații non-Ticketmaster, cu câteva excepții, a împiedicat-o să facă spectacole în Statele Unite în următorii trei ani.

Basistul Jeff Ament spunea: „Am fost foarte încăpățânați în privința turneului din 1995. Trebuia să demonstrăm că putem face turnee pe cont propriu și asta aproape că ne-a distrus cariera”.

Pearl Jam s-au simțit în mod clar dezamăgiți când alți artiști au refuzat să se alăture boicotului. Rockerii din Seattle au creat companiei Ticketmaster un coșmar în ceea ce privește imaginea, aducând la lumină unele dintre combinațiile ascunse ale industriei. Însă era o luptă de uzură, iar Pearl Jam a obosit să mai lupte singură. După ce au făcut tot posibilul, au acceptat în cele din urmă realitatea și la un moment dat au început să-și organizeaze turneele prin acest operator de bilete.

Însă temerile lor cu privire la una sau două mega corporații care domină muzica live au fost ca o previziune, care s-a împlinit în 2009, când Ticketmaster a fuzionat cu Live Nation, rezultând astfel un titan al industriei – Live Nation Entertainment. Live Nation deține și operează spații de evenimente în SUA și internațional, manageriază artiști și bineînțeles, se ocupă de vânzarea biletelor pentru concerte și alte spectacole. În plus, are o gamă largă de activități și interese în zona concertelor live. De exemplu, Live Nation a cumpărat în 2020 acțiuni în compania care organizează Rock in Rio, cel mai mare festival de muzică din America de Sud și al doilea ca încasări pe plan mondial.

Astăzi, imperiul Live Nation Entertainment domină organizarea de evenimente și vânzarea de bilete. În Statele Unite, Live Nation are exclusivitate pe 90% din locațiile importante de concerte.

„Ceea ce încercam să spunem la mijlocul anilor 90 a fost că lucrurile se vor înrăutăți dacă cineva nu se luptă”*, spunea Vedder în 2009, exact când Live Nation și Ticketmaster urmau să fuzioneze. „Și se pare că că am prezis viitorul.”

Deși această luptă nu s-a încheiat cu rezultate clare, putem spune azi că Pearl Jam n-a câștigat, iar demersul lor eșuat este un avertisment pe care corporațiile din industria muzicală îl dau tuturor artiștilor: Nu vă puneți cu noi.

Sunt Geo Iordache, iar acest episod Rock Story se încheie aici. Dacă îți place podcastul, te rog să dai un comment sau un rating acolo unde asculți, și spune și prietenilor. Rock Story este și pe Facebook, unde ai linkuri către toate episoadele și postări despre alte povești din rock. Dacă îți este mai ușor să citești decât să asculți, găsești scriptul episoadelor pe rockstory.ro

S-a întâmplat în ziua asta

19 octombrie 1993

Pearl Jam lansează Vs., al doilea album de studio al trupei.

Sătui de turnee, filmări, interviuri și în general de presiunea comercială pusă pe ei de succesul primului album, Ten, cei de la Pearl Jam hotărăsc să scadă intensitatea promovării: fără videoclipuri pentru piese și fără interviuri pentru presă. Era în același timp o formă de protest împotriva industriei muzicale.

Cu toate astea, albumul Vs. se vinde în doar o săptămână în 950.000 de exemplare, stabilind un record care avea să stea în picioare timp de 5 ani – cele mai mari vânzări în prima săptămână de la lansare.

Pe coperta albumului apare o capră de Angora, despre care Jeff Ament, basistul trupei, spune că este un simbol. ”Așa ne simțeam noi la vremea respectivă – ca niște sclavi. Sclavi ai industriei muzicale și ai corporațiilor.”

18 octombrie 1989

În timpul unui concert la Los Angeles Coliseum, California, (în deschidere pentru Rolling Stones), liderul Guns N' Roses, Axl Rose, a anunțat că că spectacolele vor fi ultimele ale trupei dacă anumiți membri nu se vor opri din „dansul cu Mr. Brownstone”, o referire la cântecul cu același nume al trupei, în care subiectul este heroina.

„Era nasol”, a remarcat Axl într-un interviu ulterior. „Nu voiam să iau parte la sinuciderea lor. Toată lumea era supărată pe mine, dar după aceea, mama lui Slash a venit la mine și mi-a strâns mâna - la fel și frații lui”.

Nu s-a lăsat niciunul de droguri, și nici n-a fost ultimul lor concert. Aveau să mai cânte împreună până în 1993, când au încheiat turneul-mamut Use Your Illusion (28 de luni, 194 concerte). Pentru Guns N' Roses urma o pauză de 13 ani, până în 2016...

17 octombrie 1973

Începe criza petrolului, ceea ce provoacă o penurie de vinil (necesar pentru fabricarea discurilor).

O serie de albume noi sunt fie amânate de la lansare, fie sunt disponibile numai în cantități limitate până după sărbători. Criza petrolului a fost declanșată odată cu hotărârea statelor OPEC de a nu mai vinde petrol statelor care au susținut Israelul în războiul de Yom Kippur.

Decizia a provocat o creștere de 400% a prețului barilului, afectând economia mondială și declanșând căderea burselor, șomaj și inflație galopantă.

Dacă ești curios ce albume s-au lansat în rock în octombrie 1973, am să-ți spun câteva: Creedence Clearwater Revival – Live in Europe, Steve Miller Band – The Joker, The Rolling Stones – No Stone Unturned sau John Lennon – Mind Games.

14 octombrie 1988

Def Leppard devine prima trupă rock care depășește 7 milioane de unități vândute cu două albume consecutive – Pyromania și Hysteria.

În ziua de azi, Def Leppard are mai mult de 10 milioane vândute din fiecare din cele două albume enumerate mai sus, fiind una din cele doar 5 trupe rock care au atins această performanță.

12 octombrie 1994

Seria record de 14 concerte Pink Floyd la Earls Court din Londra a fost marcată de un eveniment care se putea transforma într-o tragedie și care a avut un mare răsunet în Marea Britanie.

Ziua a început bine pentru trupă, cu interviuri de presă și ședințe foto cu diverse organizații caritabile care au beneficiat de spectacole - toate profiturile din spectacole erau destinate unei liste de 13 organizații caritabile alese de membrii Pink Floyd.

Cu toate acestea, la mai puțin de un minut după începerea spectacolului, în timp ce trupa începuse să cânte Shine On You Crazy Diamond, schelele unei secțiuni de tribună cu 1.200 de fani s-au prăbușit, sute de oameni căzând de la o înălțime de peste 6 metri.

Nouăzeci și șase de persoane au fost rănite, dintre care 36 au avut nevoie de îngrijiri la spital. Șase fani au fost reținuți peste noapte cu răni la spate, la gât și la coaste, dar în zilele care au urmat toți s-au însănătoșit complet.

Spectacolul a fost imediat anulat și reprogramat pentru 17 octombrie, una dintre zilele de odihnă ale trupei. Standul a fost înlocuit și toate celelalte spectacole au mers înainte conform planului.

Părerea comună a fanilor din stand a fost următoarea: luminile s-au stins și sunetul a început să crească odată ce Rick Wright a început partea de intro a piesei. Apoi, în ceea ce inițial s-au crezut a fi efecte speciale extraordinare, scaunele au început să se miște, apoi să se cedeze și să cadă. S-a creat panică, luminile sălii s-au aprins instantaneu (spre surprinderea și furia lui Rick și David, care nu aveau idee de ceea ce se întâmpla) și a început operațiunea de salvare. A durat peste o oră pentru a-i elibera pe toți cei căzuți printre schelele contorsionate.

Gilmour a spus ulterior: „Când s-a întâmplat accidentul, eram în spatele scenei și așteptam să îmi vină rândul să intru. Am auzit bubuituri și am presupus că a fost o defecțiune la sistemul de sunet. Eram pe cale să începem să cântăm când s-au aprins luminile.” Concertul a fost reprogramat și chiar dacă unii fani au fost temători (fiind așezați exact în aceleași locuri pe care le-au avut în prima noapte) toți cei din secțiunea prăbușită au primit tricouri speciale pentru a „comemora” incidentul și au fost invitați în culise după spectacol pentru a întâlni toată trupa.

Ultimul cuvânt l-a avut Gilmour, care a anunțat pe scenă: „Dacă aș fi în locul vostru, aș da în judecată pe cineva. Nu pe mine, totuși...”