Rock Story Short #3 - Dr. Hook - Cover of the Rolling Stone

Ascultă acum pe Spotify, Apple Podcasts sau Youtube

Dacă preferi să citești, ai mai jos scriptul episodului.

În 1973, dacă erai o trupă rock în America, aveai două mari vise.

Primul era, evident, să ai un hit la radio, iar al doilea – poate chiar mai important pentru orgoliu – era să ajungi pe coperta revistei Rolling Stone.

Nu doar pentru că era coperta unei reviste, ci pentru că, în ecosistemul rock al vremii, apariția acolo funcționa aproape ca un certificat oficial că exiști. Dacă apăreai pe copertă însemna că ești cool; dacă nu apăreai, degeaba erai un muzician foarte bun, rămâneai un ilustru necunoscut.

Povestea de azi începe cu o trupă al cărei nume sună mai degrabă ca al unui medic de familie din Texas decât ca al unor staruri rock: Dr. Hook.

La finalul lui 1972, oamenii ăștia lansează o piesă care este, de fapt, una dintre cele mai amuzante satire despre showbiz: The Cover of the Rolling Stone.

Ideea cântecului e simplă și foarte autoironică: trupa spune că are absolut toate ingredientele clasice pentru succesul rock – droguri, groupies, atitudine superficială și viață haotică – și cu toate astea nu reușește să ajungă pe coperta revistei Rolling Stone.

Versul central sună aproape ca o rugăciune rock’n’roll:

“The thrill that'll gitcha when you get your picture on the cover of the Rolling Stone.”

Cu alte cuvinte, momentul acela în care îți vezi fața pe copertă și ești validat. Ți se confirmă oficial că ai ajuns mare. La momentul acela revista avea doar cinci ani, dar devenise deja un fel de Vatican al contraculturii rock.

Fondată de Jann Wenner, revista avea puterea de a împinge o trupă direct în mainstream dacă scria despre ea sau, dimpotrivă, de a o lăsa într-o zonă gri dacă o ignora. În acei ani, un articol în Rolling Stone – și mai ales o apariție pe copertă – putea să accelereze o carieră în mod spectaculos.

Între timp, piesa celor de la Dr. Hook se auzea peste tot în Statele Unite.

În Marea Britanie însă s-a întâmplat ceva delicios de absurd: BBC Radio a refuzat să difuzeze piesa pe motiv că ar face reclamă unei publicații – Rolling Stone.

Practic, cântecul era interzis pentru că menționa numele revistei, ceea ce în logica BBC echivala cu publicitate. Evident, tocmai asta a făcut piesa și mai cunoscută, iar echipa de PR a trupei a anunțat imediat că este primul single interzis în Marea Britanie în acel an – o etichetă care, în rock, funcționează aproape ca o medalie.

Managerul trupei, Ron Haffkine, a avut atunci o idee foarte simplă: s-a întâlnit cu redactorul șef Wenner și i-a spus că trupa îi face revistei publicitate gratuită la radio, în fiecare zi, în toată America. Argumentul era greu de combătut, iar Wenner a fost suficient de amuzat de situație încât să trimită un reporter foarte tânăr să le ia un interviu. Reporterul acela se numea Cameron Crowe.

De fapt, trebuie să spun că povestea asta mi-a revenit în minte recent pentru că am revăzut filmul Almost Famous. Dacă nu l-ai văzut, este probabil cel mai frumos film despre cum era viața unui jurnalist rock în anii ’70, iar regizorul Crowe s-a inspirat chiar din experiențele lui reale de reporter adolescent pentru Rolling Stone.

Pe 29 martie 1973, revista a publicat numărul 131 și, surprinzător sau nu, Dr. Hook au ajuns pe copertă.

Oarecum. Pentru că redactorii au făcut o mică glumă editorială: în loc de fotografia trupei au pus o caricatură cu membrii ei, iar numele formației nu apărea nicăieri. Titlul copertei era doar: „What’s Their Name Make the Cover” – adică, aproximativ, „Ăia… cum le zice… au ajuns pe copertă”.

Este una dintre cele mai frumoase ironii din istoria rockului: scrii o piesă despre cum visezi să ajungi pe copertă, ajungi într-adevăr pe copertă, dar revista nu îți scrie numele.

Totuși, membrii trupei au fost extrem de fericiți, pentru că versul cântecului lor devenise realitate:

“Wanna see my picture on the cover, wanna buy five copies for my mother.”

Și, potrivit poveștilor spuse chiar de ei, exact asta au făcut – au cumpărat câte cinci exemplare ale revistei, ca să le trimită mamelor lor.

În rock există multe forme de succes: hituri, turnee, bani, fani. Dar există și momentul acela foarte simplu în care îți suni mama și îi spui:

„Mamă, vezi că sunt pe copertă la Rolling Stone.”

Chiar dacă, în cazul tău, ești doar un desen. 🎸

Sunt Geo Iordache, iar acesta este Rock Story.

spotify.com