Episodul 14 - Jim Morrison & The Doors

Acesta este ultimul episod din sezonul 1 al podcastului. Ne reauzim în septembrie cu episoade noi și forțe proaspete.

Ascultă acum pe Soundcloud, Apple Podcasts, Google Podcasts sau Spotify

Mai jos transcriptul episodului:

”Pe 3 iulie 1971, Jim Morrison a murit în Paris, în condiții care pot fi considerate misterioase.”

Sunt cuvintele lui Ray Manzarek, clăparul trupei The Doors, într-un interviu din anii 2000.

Moartea lui Morrison, la numai 27 de ani, n-a fost o surpriză pentru cei care îi cunoșteau stilul de viață, relația distructivă cu băutura și cu drogurile. Și totuși, moartea sa i-a luat prin surprindere pe colegii săi de trupă, care sperau într-o revenire a sa, într-un nou început oferit de timpul petrecut la Paris.

”Nu știm ce i s-a întâmplat lui Jim în Paris și nu cred că vom afla vreodată. Ultima oară când l-am văzut a fost în studio, când încheiam albumul LA Woman. Și de fapt, aia a fost ultima dată când Jim a fost într-un studio de înregistrări, ultima dată când a cântat pe acest pământ, în mod sigur ultima dată când a cântat cu The Doors, iar ultimele cuvinte cântate cu The Doors sunt acele șoapte tânguitoare din finalul Riders On The Storm de pe albumul LA Woman...” Sunt Geo Iordache, iar în acest episod Rock Story am să-ți povestesc despre ultimele luni din viața lui Jim Morrison și contextul în care se afla acesta și trupa The Doors.

1971 rămâne în istorie ca anul în care Uniunea Sovietică lansează pe orbită prima Stație Spațială, compania Intel lansează primul microprocesor comercial, iar Walt Disney inaugurează parcul de distracții din Florida.
În lumea muzicală apar nume noi – Eagles în Statele Unite, Queen în Marea Britanie – iar în lumea cinematografică, The French Connection devine cel mai bun film an anului.

Pentru The Doors, anul 1971 începuse extraordinar, cu albumul LA Woman devenind un imens succes comercial. Era o premisă bună, având în vedere că în ultimii doi ani, traseul muzical al The Doors fusese marcat de probleme, iar trupa fusese de mai multe ori gata să se destrame. Sursa acestor probleme era în general dependența lui Jim Morrison de alcool și droguri, iar totul culminase în 1969, la un concert al trupei în Miami.

Era 1 martie, iar The Doors aveau un spectacol la The Dinner Key Auditorium – un fost hangar pentru avioane, convertit în spațiu de spectacole. Deși era luna martie, în Miami era o seară foarte caldă, iar sala de concert nu avea aer condiționat. Parcă pentru a înrăutăți lucrurile, organizatorii scoseseră toate scaunele, ca să poată încăpea mai mult public, deci ca să vândă mai multe bilete.

Morrison băuse toată ziua și pierduse un zbor către Miami, așa că a ajuns cu o oră mai târziu la concert, beat și nervos. A urcat direct pe scenă, în fața unui public de 12.000 de oameni, într-un spațiu făcut pentru 7.000. Spectacolul a început, însă tăcerile lungi ale lui Morrison au început să enerveze publicul. Morrison văzuse de curând un spectacol al trupei de teatru The Living Theatre și fusese inspirat de stilul antagonist abordat de aceasta, așa că era hotărât să le dea celor din Miami un pic de confruntare, un pic de șamanism psihedelic de West Coast. A început să întărâte publicul cu mesaje contradictorii despre dragoste și ură.

Iubiți-mă. Nu pot trăi fără dragoste. Nu mă iubește nimeni? Sunteți niște idioți.

La un moment dat, un tip din public a sărit pe scenă și a turnat șampanie pe Jim Morrison. Amuzat, acesta a început să strige: Hai să vedem un pic de piele! Să ne dezbrăcăm! Apoi și-a dat jos cămașa udă, a pus-o în fața pelvisului și a început să simuleze masturbarea în spatele ei. Concertul s-a încheiat abrupt, atunci când Morrison a cerut publicului să vină mai aproape. Mulți oameni s-au urcat pe scenă, care a cedat sub greutate și s-a prăbușit.

Câteva zile mai târziu, biroul șerifului local a emis un mandat de arestare pentru Jim Morrison, pe motiv de expunere indecentă, spunând că acesta și-a arătat penisul în timp ce era pe scenă, a strigat obscenități către public și a simulat sexul oral cu chitaristul Robbie Krieger. Procurorii i-au oferit lui Morrison o înțelegere prin care renunțau la acuzații în schimbul unui concert susținut gratuit de The Doors în Miami, însă acesta a refuzat oferta. A fost condamnat la 6 luni de închisoare, pe care însă nu le-a executat, făcând apel la această decizie.

Unii spun că acesta a fost și motivul pentru care plecase la Paris în 1971, imediat după terminarea înregistrărilor la albumul LA Woman. Adevărul este însă că Morrison simțea nevoia să evadeze din mediul și anturajul pe care îl avea. Se săturase să fie un rockstar și vroia să scape. Știa că e alcoolic, supraponderal, și că aprindea țigară de la țigară. Voia să scrie poezie și spera că atmosfera boemă din Paris o să-l inspire.

În martie 1971, Morrison a ajuns la Paris și a închiriat un apartament cu 3 dormitoare în districtul Marais locuind alături de prietena sa, Pamela Courson. O vreme, lucrurile au mers bine. Cei doi se bucurau să fie turiști, așa că în aprilie au făcut o călătorie prin sudul Franței, prin Spania și Maroc. Au filmat, au făcut poze și s-au bucurat de vremea mediteraneană plăcută. Jim scăpase de câteva kilograme și părea mai puternic, mai sănătos și cu moralul mai stabil. La întoarcerea în Paris, i-a scris avocatului său, Max Fink, o carte poștală.

”Dragă Max, e o primăvară minunată aici, în Orașul Iubirii. Tocmai m-am întors din Spania, Maroc și Corsica – locul de naștere al lui Napoleon. Ia și tu o vacanță! Femeile sunt grozave și mâncarea e extraordinară. Cu drag, Jim.”

În aprilie se lansase și albumul LA Woman, care era în urcare vertiginoasă în topul vânzărilor. Morrion l-a ascultat și l-a sunat pe batristul John Densmore – era foarte încântat atât de album, cât și de șederea sa la Paris. Suna ca un om mulțumit de ce i se întâmplă. A spus că o se se întoarcă în LA, dar nu știa când. Ray Manzarek își amintește despre acea convorbire, pe care Densmore i-a povestit-o:

”Iar Jim l-a sunat pe John Densmore și l-a întrebat cu merge albumul, iar John i-a spus: Omule, merge grozav, urcă în topuri, iar lumea îl iubește. Iar Jim a zis – abia aștept să mă întorc și să cântăm piesele astea live, n-am apucat până acum să le cântăm în concert. Poate luăm și un basist – pe Jerry Scheff. Abia aștept! Hai să aranjăm ceva, un mic turneu, câteva concerte, ce zici? Iar John a spus – Sigur, așa facem. Când te întorci? Iar Jim i-a spus- Nu știu, mă distrez bine aici, o să mai stau o vreme. John i-a urat distracție faină și a rămas să se mai audă. Asta era pe la începutul lui iunie.”

De la distanță, lucrurile păreau să meargă bine pentru Morrison, însă cei care îl vedeau zilnic în Paris știau că Jim Morrison nu se schimbase. Demonii pe care îi avea în cap în Statele Unite veniseră odată cu el în Paris, iar atmosfera romantică a Parisului nu-i îndepărtase.

În timpul zilei, Morrison era poet, însă noaptea era mai tot timpul beat. Viața la Paris nu-l eliberase și ca de obicei, căuta răspunsuri pe fundul paharului. Dădea pe gât cu disperare coniac franțuzesc și fuma una după alta Marlboro și Gauloises. Un medic american pe care l-a consultat în acea perioadă în Paris i-a prescris medicamente pentru pneumonie și probleme respiratorii. Alain Ronay, un cineast din anturajul lui Morrison își amintește că odată, au urcat împreună cele 3 etaje până la apartamentul rockstarului. Morrison gâfâia, iar Ronay i-a spus:

ce-i cu tine, tipule? Eu am cu 10 ani mai mult decât tine și n-am obosit de la scările astea...

Nici relația de cuplu a lui Morrison cu Pamela Courson nu mergea bine. Aceasta începuse să se vadă cu un fost iubit de-al ei, contele Jean de Breteuil, un tip pe care Morrison nu putea să-l sufere, dependent de heroină și cu o istorie lungă de violență cu femeile. O vreme, Pam s-a mutat cu Contele, însă se vedea în continuare și cu Morrison, pe care îl teroriza că nu se ține de scris.

Cu toate astea, nu părea că Jim Morrison avea de gând să se întoarcă în California. Îi plăcea Parisul și adora să cutreiere prin oraș, intrând în librării. Scria din când în când strofe scurte, de multe ori stând pe o bancă din Place de Vosges – locul său favorit de contemplare.

N-avea să mai plece niciodată din Paris, fiind găsit mort în dimineața zilei de 3 iulie 1971. Știrea ajuns cu greu în Statele Unite, la aproape o săptămână după ce s-a întâmplat. Moartea unui alt muzician rock a fost anunțată azi: Jim Morrison, 27 de ani, vocalist al The Doors.

”Managerul său a spus Morrison a murit acum 6 zile la Paris, fie de la un atac de cord, fie de la o pneumonie, însă moartea a fost ascunsă pentru a nu se face vâlvă.”

Nici ceilalți membri The Doors nu au știut mare lucru. Au aflat târziu, și n-au fost chemați la înmormântare. Ray Manzarek își amintește:

”Am primit un telefon în care mi s-a spus că Jim Morrison e mort. Un telefon de la tipul care era managerul nostru și mi-a spus că l-au sunat de la Paris să-l anunțe că Jim a murit. Și i-am spus – Hai, du-te de aici, nu te cred, Jim Morrison... Când am auzit că Jim a murit, am zis: e ridicol, sunt doar chestii paranoice, dar tipul mi-a zis – nu, cred că de data asta e pe bune. I-am zis – eu nu mă duc la Paris să verific zvonuri tâmpite, însă el deja avea bilet către Paris în ziua aia. Și i-am zis – știi ce? du-te tu acolo și asigură-te. Fii sigur. Trei-patru zile mai târziu, tipul mă sună și îmi spune: Tocmai l-am îngropat pe Jim Morrison. Era într-o vineri sau sâmbătă și tipul îmi zice luni (sau poate că era marți) l-am îngropat pe Jim Morrison.”

Chiar dacă în State s-a aflat târziu și fără multe detalii despre moartea lui Morrison, presa din Paris a preluat știrea chiar în dimineața respectivă. Zvonurile au început să umble prin oraș. Mafia corsicană l-a asasinat. L-a împușcat un hitman din Marsilia. A murit după o luptă cu Contele și cu acoliții săi. S-a sinucis. CIA-ul i-a dat o supradoză.

Ceea ce este sigur în toată conjunctura asta, este că prietena lui Jim, Pamela Courson, a refuzat să ducă la morgă cadavrul și păstrând tradiția franceză, unde la vremea respectivă autopsia nu era obligatorie, a ținut corpul lui Jim acasă, într-un sicriu cu gheață, până la înmormântare. Conform declarației date la poliție de ea, Jim se întorsese acasă beat în jurul orei 1 dimineața. A scris puțin la birou, într-un caiet cu spiră, apoi ar fi prizat împreună niște heroină. În jurul orei 3 și jumătate, lui Jim i s-a făcut rău, așa că s-a dus la baie. Pamela a spus că după o vreme, părea că se simte mai bine și că a vrut să facă o baie, așa că ea s-a dus în pat. L-a găsit în zori în cadă, fără suflare. Multă vreme, aceasta a fost varianta general acceptată despre moartea lui Jim Morrison.

Însă în 2007, Sam Bernett, fost jurnalist la New York Times și autor al unor cărți despre cultura franceză a publicat o carte care a confirmat niște zvonuri care au circulat multă vreme în capitala franceză. În 1971, Bernett era manager la clubul Rock’n’Roll Circus. El spune că pe 3 iulie, în jurul orei 1 noaptea, Jim Morrison a apărut în club, a comandat o sticlă de vodcă și s-a așezat la o masă. După o vreme, au apărut doi tipi cu care Jim a stat de vorbă, apoi au dispărut și tipii, și el. Cei doi erau cunoscuți în club ca dealeri de droguri. Bernett nu și-a făcut griji, însă după vreo jumătate de oră a fost alertat de o fată de la garderobă, care i-a spus că lumea se plânge că cineva s-a încuiat într-o toaletă și nu mai iese. Au spart ușa, iar înăuntru, stând pe toaletă și cu capul pe genunchi, era Jim Morrison. Un obișnuit al clubului, doctor, a verificat semnele vitale și a confirmat că Morrison era mort.

Inițial, Bernett a vrut să cheme poliția, însă patronul clubului s-a opus, spunând că dacă se află că Morrison a murit acolo, va fi sfârșitul clubului. Au reapărut și cei doi dealeri de droguri, care au spus că se ocupă ei de Jim și îl duc acasă. Conform lui Bernett, cei doi l-au dus acasă, l-au băgat în cadă și după jumătate de oră au chemat ambulanța. Pamela era și ea acasă, complet drogată și urlând ca o descreierată.

Această variantă a lui Sam Bernett, apărută în 2007 în cartea The End – Jim Morrison, a fost primită cu neîncredere în Statele Unite. Însă această desfășurare a faptelor a fost apoi confirmată și de alți apropiați din perioada pariziană ai cuplului Jim- Pamela. Printre aceștia – Patrick Chauvel, un cunoscut fotograf, sau Marianne Faithfull, artistă britanică ce locuia la Paris în acea vreme. Poate că Pamela știa mai multe, însă nu a spus. A încetat din viață trei ani mai târziu, după o supradoză de heroină. La fel ca și Jim Morrison, a murit la 27 de ani.

Nu vom ști niciodată de ce a murit Jim Morrison. Ceea ce știm însă e că în ultimii săi ani, o luase pe un drum al autodistrugerii de pe care era greu să se mai întoarcă. La fel ca mulți alți artiști pe care lumea îi iubea, și lui Jim îi lipsea acea iubire de sine. Nu era împăcat cu el însuși. Moartea sa a pus pe trupa The Doors o ștampilă care a trimis-o direct în legendă, iar pe Jim Morrison în panteonul zeilor rock n roll.

Sunt Geo Iordache, iar acesta este ultimul episod al primului sezon Rock Story. Dacă asculți acest episod chiar la apariția sa, pe 27 iunie 2022, să știi că ne reauzim cu noi episoade în septembrie. Îți mulțumesc că ai fost alături de mine până acum și sper să fim din nou alături în toamnă. Găsești toate episoadele pe rockstory.ro, în format text sau audio. Și desigur, poți asculta Rock Story pe orice platformă de podcasting și găsești povești din lumea rockului pe pagina de Facebook a podcastului.

spotify.com